• Home
  • Despre autoare
  • Științe
    • Organizații
    • Articole
    • Hărți
  • Arte
    • Belle Arte
    • Ilustrație și design peisager
    • Design grafic
    • Bricolaj
    • Poezie
    • Video

Palimpsest

~ povești din palatul memoriei

Palimpsest

Arhive categorie: bla-bla

La o cafea

Geamantanul de carton

16 Sâmbătă ian. 2021

Posted by Sorana in afară, arte, bla-bla, cultura, dezvoltare durabilă, dincolo, divertisment, idei, muzica, natura, scrieri, urbane, veghe

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Ariana Huffington, Fran Lebowitz, Martin Scorsese, new jersey, New York

Uitasem cât de similare îmi sunt opiniile cu cele ale lui Fran Lebowitz până am descoperit serialul lui Scorsese Pretend It’s a City. De neratat.

O conversație cu Andi mi-a adus aminte despre ambivalența mea în raport cu New Yorkul, în zona căruia s-a întâmplat să mă stabilesc acum mai bine de zece ani.

Mereu am evitat să mă atașez de locuri, și ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost să devin newyorkez „de profesie”. Faptul că pot proiecta și îngriji o grădină la o aruncătură de băț de zgomotul și agitația Manhattanului mi se pare cel mai mare lux. Nu e de mirare că grădinile comunitare acolo au un succes atât de mare încât au format o coaliție administrată de către angajați cu normă întreagă.

În copilărie aveam în cameră un geamantan de carton păstrat din armată de tatăl meu, în care țineam cărți de povești, și pe care lipisem etichete pe care scrisesem cu markere colorate numele celor mai mari orașe ale lumii, așa cum văzusem prin revistele Pif pe care le citeam și reciteam cu religiozitate. Berlin. Paris. Londra. New York. Tokyo. Hong Kong. Însă în afară, poate, de Paris, nu tânjeam să le vizitez. Mi s-ar fi părut de mii de ori mai interesant să explorez sălbăticii greu accesibile, peșteri, vârfuri de munte, sau mări și oceane. Oamenii și felul în care înțelegeau ei să schimbe mediul natural în avantajul lor imediat au rămas multă vreme un mister pentru mine, unul pe care nu eram aproape deloc interesată să îl investighez.

Cu toate astea, privirea mi se oprea în fiecare zi la geamantanul plin de povești și parcă de premoniții…

Malurile insulei numită Manhattan, și cele înconjurătoare, sunt construite pe zeci de mii de tone de deșeuri. Strada Apei (Water Street), numită astfel pentru că era situată pe malul Atlanticului, trece azi prin mijlocul unui cartier financiar.

Civilizația industrială îmi pare un efort încăpățânat și exorbitant de a ne demonstra că suntem o specie aparte care nu are nevoie de sălbăticie, care poate viețui la nesfârșit prin legități inventate și mecanisme artificiale. Semnalele de alarmă tot mai stringente ale comunității științifice avertizând că ne modificăm mediul în mod ostil și ireversibil sunt politizate. „Verzii”. Progresul tehnologic se inspiră uneori din modelele lumii naturale, bazate pe milioane de ani de evoluție, o disciplină aparte numită bionică. Designerii industriali colaborează cu cercetători din domeniul științelor naturii, și nimănui nu îi trece prin cap să acuze bionica de „stângism”. După cincizeci de ani de la prima imagine a planetei Terra văzută din spațiul cosmic, când am devenit pentru prima oară conștienți de miracolul existenței noastre în Univers și de splendoarea unică a „mărgelei albastre”, încă ne lipsește viziunea și îndrăzneala de a instaura obligativitatea integrării aportului ecologilor la masa designului urbanistic și economic. Aportul ecologilor ca parteneri de dialog, în echipe transdiplinare, nu de ochii lumii, cum se întâmplă deseori cu specialiștii în sustenabilitate, angajați doar în calitate de spălători de imagine de către marile companii poluatoare.

Orașele europene sunt de cele mai multe ori construite și extinse în interiorul continentului, în jurul unor cetăți, având deci un centru istoric. Metropolele americane sunt construite de obicei pe modelul grilei, majoritatea pe malul oceanului, pornind de la porturile maritime ale colonizatorilor. Străzile sunt numerotate convenient. Punctele cardinale sunt menționate în adrese. Orientarea în spațiu capătă logică și eficiență. New Yorkul nu face excepție. Însă clădirile strict utilitare sau urâțite de reclame sunt presărate printre cele istorice. Uneori chiar și cele istorice sunt atât de prost întreținute încât colapsează. Cineva îmi spunea odată că statul New Jersey e superb și în același timp oribil. Manhattanul îmi pare la fel. Are clădiri pline de șarm și istorie, curți interioare luxoase, parcuri îngrijite, iar la doi pași întâlnești dughene sordide și străzi mizere pe care îți e frică să le parcurgi singur. Midtown, partea de mijloc a orașului, a ajuns comercial și hidos, iar Times Square e un dezastru urbanistic, sau, în cuvintele lui Fran Lebowitz, „cel mai urât loc din lume”.

Anii ’90 au fost ultima decadă când newyorkezul de rând a mai avut un trai suficient de confortabil pentru a găzdui centrul artistic genuin, divers și plin de vitalitate care era New Yorkul acelor ani, cel puțin din câte citesc și mi se povestește. Accentul pe latura comercială, cupidă, având ca simptom popularitatea „trucurilor de productivitate” din anii care au urmat, a tranformat „orașul care nu doarme niciodată” într-un habitat ideal pentru un soi de speculator filistin pus pe căpătuială, care merge la culcare devreme (trimis desigur de Ariana Huffington), ca să se trezească dimineața la 5 să înceapă acea cursă cu obstacole care îi permite să-și petreacă vacanța de zece zile în stațiuni tropicale cu șezlonguri de plastic și meniuri all-inclusive, unde nu e nevoie să își obosească capacitatea de decizie. Și, desigur, care suportă acest stil de viață cu „stoicism”.

Copiii metropolelor cresc fără să petreacă timp în natură, o situație agravată de pandemie. New Yorkul a avut și el anul trecut un exod către spații mai apropiate de natură, ceea ce însă nu a împiedicat o congestionare și mai intensă a traficului cauzat de tot mai mulți locuitori optând pentru transportul în automobile proprii, mai ferit de riscul infectării, și a problemei spațiilor de parcare, ocupate acum de restaurantele forțate să funcționeze în stradă.

Statisticile sunt însă clare: avantajele traiului metropolitan își mențin atracția, în pofida globalizării, în pofida stategiilor pe termen scurt. Noile construcții, stimulate de cererea constantă, copleșesc infrastructura veche și insuficientă. Evenimentele meteorologice extreme, prevăzute a fi tot mai eratice și mai intense, sunt urmate de inundații catastrofale și poluarea apelor litorale. Creșterea nivelului oceanului planetar nu face decât să înrăutățească prognoza.

În loc să optez pentru una dintre cele două tendințe contrare, eu una o aleg, bineînțeles, pe a treia. Soluția mea, cel puțin pentru o vreme, ar fi să mă alătur adepților nomadismului digital. Nu sunt tocmai sigură însă dacă traiul de nomad digital mi se potrivește. Poate e o simplă fantezie creată de febra izolării…

Fantezie sau nu, geamantanul de carton și-a făcut efectul.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Vreme de safari

24 Miercuri oct. 2012

Posted by Alina S. Tarmu in bla-bla, scrieri, urbane

≈ Scrie un comentariu

Etichete

New York, nori, timp, toamna, vreme

Dimineață înnourată azi în New York. Presiunea atmosferică parcă îmi prinde tâmplele în chingi și nici o cafea de pe lumea asta nu îmi poate ridica senzația de migrenă generalizată. Soarele apare ca printr-o perdea de mătase, spionând lumea pentru câteva secunde. Când ajung la atelier, la opt dimineața, e încă prea întuneric, dar mi-e foarte cald. Îmi scot hainele de toamnă și „alunec” în rochița maronie de „zugrav”, decorată cu vopsea de casă turcoaz, bej și bordo. Mă lungesc pe covorașul de yoga, închid ochii și încerc să mă gândesc doar la respirație… Când redeschid ochii, parcă s-a mai luminat un pic. Mă strecor pe coridor cu tălpile goale și merg să iau apă de la „fântână”. Nu e ca apa din fântâna bunicii din Țara Făgărașului, dar e bună.

Zile ca astea nu mă afectau deloc în copilărie. Gândul la școală, la colegi, caiete, creioane și lecții noi mă înviora mereu. (Eh, așa e cu tocilarii.) Era ceva neobișnuit să aprinzi lumina în sala de clasă dis-de-dimineață. Nu simțeam frigul sălii neîncălzite. (De fapt multă vreme nu am suferit de frig afară; cam până după vârsta de treizeci de ani). Apoi erau ghemele tricoturilor de acasă, caietul de desen, lămpile de gaz de care avea grijă bunicul. Inka făcută de bunica pentru mine, cacao pentru frățiorul meu – așa preferam noi.

Apoi, la maturitate, revelația că în astfel de zile e mult mai ușor de capturat ghepardul timpului. Ca acum, de exemplu. 🙂

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Da’ tu nu mai scrii mnik pă blogu’ cela?

17 Duminică oct. 2010

Posted by Sorana in amici, bla-bla

≈ 4 comentarii

Etichete

Sălaj

…mă admonestează Adela, prietena mea cu care conversez în dialect, încercând să perpetuez un limbaj arhaic, un limbaj învăluit de căldura sobei pe care se coc bunătăți.

Îi scriam unei alte prietene sălăjene că până acum absolut toți amicii sălăjeni m-au dezamăgit. Mă refeream în special la “becisnicii” someșeni batjocoritori și lacomi, someșeni invidioși care, cu infime excepții, le-au creat atâtea necazuri bunicii și tatălui meu. Dar uitasem de draga de Adela, care în simplitatea/sofisticarea și autenticitatea ei, nu m-a dezamăgit niciodată. Și de dragul căldurii ei sufletești consecvente peste ani, am să scriu mai des pe “October 14 2010 008 blogu’ cela”.

41.078543
-111.935808

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Nunta de hârtie și ziua de naștere în Santa Monica

10 Sâmbătă apr. 2010

Posted by Sorana in afară, amici, bla-bla, divertisment, excursii, farniente, memoria, scrieri, veghe

≈ 5 comentarii

De prima aniversare, petrecută acum trei săptămâni, am găsit în cursul serii cu El o cafenea cochetă lângă un magazin cu pălării. Cafeneaua – un fel de Cărturești californian… Ne-a plăcut atât de mult ambianța și meniul încât de ziua mea am revenit acolo. De data asta am descoperit pe raft ceaiul fermentat cu efecte miraculoase numit Kombucha, pe care voiam să îl încerc de ceva vreme. Cel cu adaos de piersici – minunat. Ca o șampanie non-alcoolică fructată. Am comunicat cu cei dragi, am desenat în jurnalul grafic – ieri am realizat că sunt o norocoasă pentru faptul că am fost școlăriță în zilele în care se suna de pauză cu clopoțel de bronz și mâner de lemn… Deci am scris/desenat o pagină dedicată acestui fapt (pagină care va apărea curând pe blogul grafic…) Ziua alergasem desculță pe plajă, în costumul de înot și pareo, m-am cățărat pe stânci …și am primit Cadoul: un moment de samadhi: m-am împăcat în sfârșit cu dispariția fizică a mamei mele. Întreaga mea revoltă și încăpățânare s-a disipat, eliberând Energia după care am tânjit atâția ani, de când am început să simt lipsa mamei într-un mod de-a dreptul devastator pentru psihicul meu. Și un sentiment de recunoștință pentru miracolele ce se petrec tot mai des în viața mea, dorințele ce mi se împlinesc cu repeziciune, și de acceptare a prezențelor pe care le percepeam mai puțin benefice – așa cum sunt. Iubire și compasiune celor ce o caută. La cafenea ne-am împrietenit cu Alain, pictorul nomad din Bruxelles. Alain „Lo-Tech” – nu are website, nu are telefon mobil, dar supraviețuiește acestor vremuri cu seninătate. Sper să îl reîntâlnim înainte de a pleca înapoi la New York.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Din nou predominant vizuală

01 Luni mart. 2010

Posted by Sorana in arte, bla-bla

≈ Scrie un comentariu

Scriu tot mai puțin, desenez/bricolez tot mai mult. Zebrina Mărțișorul meu – Zebrina în acuarelă digitală.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Conversații prin mesaje offline

22 Miercuri iul. 2009

Posted by Sorana in amici, bla-bla, divertisment, urbane

≈ 2 comentarii

Etichete

Ana Tudoran, curat|murdar, Gabriela Barbur, prietene, Zalău

Găboaie din comentariile trecute îmi lasă mesaje offline cum că are vedenii cu mine pe terase în Zilah/Jello/Zalău. Păi normal că ai vedenii!  La cât de des mă gândesc la tine și mă tot întreb de ce nu-mi răspunzi la mailuri. Să știi de acuma înainte, când ți se pare că mă întrupez pe terase în fața ochiului al treilea, că sunt chiar eu, în secundele alea. Încercând în disperare să-ți amintesc să-mi răspunzi.

Sper că îți place noul meu șablon de blog. Îmi amintește de stilul antebelic de la Pizza King. Fain stilul, jalnic numele speluncii, la fel ca muzica de fundal de acolo.

Dar tot e locul meu preferat în The Low….

Mi-i dor de voi, Găboaie și Ană. Aș  republica articolul despre voi din defunctul curat/murdar, dar e pe „calcul” din România. Iar Clitemnestra sau Apo nu-ș ce fac.

Între timp n-am uitat de poza cu zoreaua. Acum sunt patru. Sper că nu îmi dispar și ele de pe card în mod misterios, ca prima poză. Până atunci, va trebui să mă credeți pe cuvânt.

P.S. Am o groază de chestii de rezolvat, dar eu blogăresc. Bun, acuma mă simt mai bine.

Love,

A.

Later edit: între timp m-am certat rău cu Ana, dar tot o iubesc. Iar Gabi a rămas la fel de necomunicativă. Dar tot o iubesc.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

uca maria iov – internet- si conversatie la comentariul Elisei | ucamariaiov.travelblog.fr

08 Miercuri iul. 2009

Posted by Sorana in bla-bla

≈ 2 comentarii

Etichete

amici

Probă de Windows Live Writer, I blog about this…

uca maria iov – internet- si conversatie la comentariul Elisei | ucamariaiov.travelblog.fr

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Zoreaua spontană

01 Miercuri iul. 2009

Posted by Sorana in bla-bla, dincolo, farniente, specii, urbane

≈ Scrie un comentariu

Ies într-o dimineață pe rouă în curtea pavată, inspectez ca de obicei buruienile care pe vremea asta ba cu ploaie ba cu soare proliferează vesele, și ce îmi văd ochii? O ZOREA crește pe gardul care ne desparte de taciturnul Troy și câinele lui care nu se împrietenește cu nimeni. O ZOREA VIOLETĂ PE CARE N-A PLANTAT-O NIMENI. Mă zgâiesc în curtea vecinului, ițindu-mi scăfârlia de după gărdulețul de lemn – nici urmă de zorele. Mă uit în curtea vecinilor din spate, Santos și Ana, care în weekenduri pun muzică cubaneză la maxim – nada. Deci pe molozul fertilizat de lângă gard a crescut o zorea fără să o fi plantat nimeni, fără să fi evadat de la vecini. Acum câteva zile făceam o listă cu plantele pe care vreau să le cultiv în jurul casei și printre primele figurau zorelele.  Am plecat să revizuiesc lista…

100_0414

Poză cu floricica – mâine.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Home Essentials

29 Luni iun. 2009

Posted by Sorana in bla-bla

≈ Scrie un comentariu

Etichete

vizual

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Prejudecăți în Marele Măr

27 Miercuri mai 2009

Posted by Sorana in bla-bla, dincolo, jazz, urbane, veghe

≈ Scrie un comentariu

Prejudecăți de Manhattan, mai ales. Poate că ați văzut Jersey Girl. Film nu total plictisitor. E un clișeu faptul că cine are mijloace financiare mai modeste, locuiește sau se mută în Jersey. În ziua de azi unii manhattanezi încă mai strâmbă din nas când aud că locuiești în Jersey. Probabil și personajele din Sex and the City ar leșina grațios la o asemenea perspectivă. Însă pentru ele, metroul, de exemplu, nu există. Iar metroul te aduce din Jersey în Manhattan mai repede decât pe cei din Brooklyn. Mai repede decât orice taxi. Sau cum îi place domnului Hector să sublinieze: suntem mai aproape de New York decât newyorkezii.

În plus, tocmai pentru că e mai puțin scump să trăiești aici, în Jersey e plin de artiști. După cum spuneam mai demult, numai pe strada noastră și cea vecină, în Downtown, locuiesc cinci muzicieni. De jazz. Plus pictori, graficieni, sculptori, fotografi, dansatori. Nu e chiar Park Slope, dar nici nu e ghetou. Poliția patrulează cu regularitate. La nici doi pași am magazine de delicatese japoneze, indiene, hispanice, poloneze, grecești, italiene. Cafenele șic, cu concerte și expoziții. La câteva străzi spre nord, parcul Hamilton e în plină renovare, iar la sud, parcul Van Vorst e încântător. Celebrele clădiri brownstone din zona Van Vorst rivalizează în bunăstare cu oricare clădire manhataneză.

Încă nu am fotografiat zidul de fortăreață al districtului  istoric Harsimus Cove; seamănă teribil cu bastioanele clujene, doar că fiind construit lângă un fost port, e ceva mai solid…

Suntem foarte fericiți în disprețuitul Jersey…

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...
← Articole mai vechi

Pagina FB

Pagina FB
  • Heirlooms and Keepsakes
  • Kaplan Meadows Sanctuary
  • The JetStar Garden
  • Vicarious Travels
Tweets by soranatarmu
  • My Latest Job Hunting Mindset, Regular Jane, Artsy Jane, and Naturally Curious Jane
  • Professional Organizations and Volunteering
  • Career Advice
  • Making the Most Out of the Isolation
  • You Should Start Learning to Code. Today.

Foto AST

#textures in my #gardenView of #Hackensack #river - using #stackablesappEastern BeachThey're out! #hymenoptera #springishere #jerseycitynj#AmaryllisBebe - Hermeto PascoalJazz Trioside door#stoopbeauty#guraportitei # panoramas
Mai multe poze

Scris (și șters) de


Alina Sorana

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Palimpsest
    • Alătură-te altor 35 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Palimpsest
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: