• Home
  • Despre autoare
  • Științe
    • Organizații
    • Articole
    • Hărți
  • Arte
    • Belle Arte
    • Ilustrație și design peisager
    • Design grafic
    • Bricolaj
    • Poezie
    • Video

Palimpsest

~ povești din palatul memoriei

Palimpsest

Arhive categorie: veghe

Geamantanul de carton

16 Sâmbătă ian. 2021

Posted by Sorana in afară, arte, bla-bla, cultura, dezvoltare durabilă, dincolo, divertisment, idei, muzica, natura, scrieri, urbane, veghe

≈ Scrie un comentariu

Etichete

Ariana Huffington, Fran Lebowitz, Martin Scorsese, new jersey, New York

Uitasem cât de similare îmi sunt opiniile cu cele ale lui Fran Lebowitz până am descoperit serialul lui Scorsese Pretend It’s a City. De neratat.

O conversație cu Andi mi-a adus aminte despre ambivalența mea în raport cu New Yorkul, în zona căruia s-a întâmplat să mă stabilesc acum mai bine de zece ani.

Mereu am evitat să mă atașez de locuri, și ultimul lucru pe care mi l-am dorit a fost să devin newyorkez „de profesie”. Faptul că pot proiecta și îngriji o grădină la o aruncătură de băț de zgomotul și agitația Manhattanului mi se pare cel mai mare lux. Nu e de mirare că grădinile comunitare acolo au un succes atât de mare încât au format o coaliție administrată de către angajați cu normă întreagă.

În copilărie aveam în cameră un geamantan de carton păstrat din armată de tatăl meu, în care țineam cărți de povești, și pe care lipisem etichete pe care scrisesem cu markere colorate numele celor mai mari orașe ale lumii, așa cum văzusem prin revistele Pif pe care le citeam și reciteam cu religiozitate. Berlin. Paris. Londra. New York. Tokyo. Hong Kong. Însă în afară, poate, de Paris, nu tânjeam să le vizitez. Mi s-ar fi părut de mii de ori mai interesant să explorez sălbăticii greu accesibile, peșteri, vârfuri de munte, sau mări și oceane. Oamenii și felul în care înțelegeau ei să schimbe mediul natural în avantajul lor imediat au rămas multă vreme un mister pentru mine, unul pe care nu eram aproape deloc interesată să îl investighez.

Cu toate astea, privirea mi se oprea în fiecare zi la geamantanul plin de povești și parcă de premoniții…

Malurile insulei numită Manhattan, și cele înconjurătoare, sunt construite pe zeci de mii de tone de deșeuri. Strada Apei (Water Street), numită astfel pentru că era situată pe malul Atlanticului, trece azi prin mijlocul unui cartier financiar.

Civilizația industrială îmi pare un efort încăpățânat și exorbitant de a ne demonstra că suntem o specie aparte care nu are nevoie de sălbăticie, care poate viețui la nesfârșit prin legități inventate și mecanisme artificiale. Semnalele de alarmă tot mai stringente ale comunității științifice avertizând că ne modificăm mediul în mod ostil și ireversibil sunt politizate. „Verzii”. Progresul tehnologic se inspiră uneori din modelele lumii naturale, bazate pe milioane de ani de evoluție, o disciplină aparte numită bionică. Designerii industriali colaborează cu cercetători din domeniul științelor naturii, și nimănui nu îi trece prin cap să acuze bionica de „stângism”. După cincizeci de ani de la prima imagine a planetei Terra văzută din spațiul cosmic, când am devenit pentru prima oară conștienți de miracolul existenței noastre în Univers și de splendoarea unică a „mărgelei albastre”, încă ne lipsește viziunea și îndrăzneala de a instaura obligativitatea integrării aportului ecologilor la masa designului urbanistic și economic. Aportul ecologilor ca parteneri de dialog, în echipe transdiplinare, nu de ochii lumii, cum se întâmplă deseori cu specialiștii în sustenabilitate, angajați doar în calitate de spălători de imagine de către marile companii poluatoare.

Orașele europene sunt de cele mai multe ori construite și extinse în interiorul continentului, în jurul unor cetăți, având deci un centru istoric. Metropolele americane sunt construite de obicei pe modelul grilei, majoritatea pe malul oceanului, pornind de la porturile maritime ale colonizatorilor. Străzile sunt numerotate convenient. Punctele cardinale sunt menționate în adrese. Orientarea în spațiu capătă logică și eficiență. New Yorkul nu face excepție. Însă clădirile strict utilitare sau urâțite de reclame sunt presărate printre cele istorice. Uneori chiar și cele istorice sunt atât de prost întreținute încât colapsează. Cineva îmi spunea odată că statul New Jersey e superb și în același timp oribil. Manhattanul îmi pare la fel. Are clădiri pline de șarm și istorie, curți interioare luxoase, parcuri îngrijite, iar la doi pași întâlnești dughene sordide și străzi mizere pe care îți e frică să le parcurgi singur. Midtown, partea de mijloc a orașului, a ajuns comercial și hidos, iar Times Square e un dezastru urbanistic, sau, în cuvintele lui Fran Lebowitz, „cel mai urât loc din lume”.

Anii ’90 au fost ultima decadă când newyorkezul de rând a mai avut un trai suficient de confortabil pentru a găzdui centrul artistic genuin, divers și plin de vitalitate care era New Yorkul acelor ani, cel puțin din câte citesc și mi se povestește. Accentul pe latura comercială, cupidă, având ca simptom popularitatea „trucurilor de productivitate” din anii care au urmat, a tranformat „orașul care nu doarme niciodată” într-un habitat ideal pentru un soi de speculator filistin pus pe căpătuială, care merge la culcare devreme (trimis desigur de Ariana Huffington), ca să se trezească dimineața la 5 să înceapă acea cursă cu obstacole care îi permite să-și petreacă vacanța de zece zile în stațiuni tropicale cu șezlonguri de plastic și meniuri all-inclusive, unde nu e nevoie să își obosească capacitatea de decizie. Și, desigur, care suportă acest stil de viață cu „stoicism”.

Copiii metropolelor cresc fără să petreacă timp în natură, o situație agravată de pandemie. New Yorkul a avut și el anul trecut un exod către spații mai apropiate de natură, ceea ce însă nu a împiedicat o congestionare și mai intensă a traficului cauzat de tot mai mulți locuitori optând pentru transportul în automobile proprii, mai ferit de riscul infectării, și a problemei spațiilor de parcare, ocupate acum de restaurantele forțate să funcționeze în stradă.

Statisticile sunt însă clare: avantajele traiului metropolitan își mențin atracția, în pofida globalizării, în pofida stategiilor pe termen scurt. Noile construcții, stimulate de cererea constantă, copleșesc infrastructura veche și insuficientă. Evenimentele meteorologice extreme, prevăzute a fi tot mai eratice și mai intense, sunt urmate de inundații catastrofale și poluarea apelor litorale. Creșterea nivelului oceanului planetar nu face decât să înrăutățească prognoza.

În loc să optez pentru una dintre cele două tendințe contrare, eu una o aleg, bineînțeles, pe a treia. Soluția mea, cel puțin pentru o vreme, ar fi să mă alătur adepților nomadismului digital. Nu sunt tocmai sigură însă dacă traiul de nomad digital mi se potrivește. Poate e o simplă fantezie creată de febra izolării…

Fantezie sau nu, geamantanul de carton și-a făcut efectul.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Suveica hoinară

28 Miercuri sept. 2011

Posted by Alina S. Tarmu in cultura, idei, memoria, semne, urbane, veghe

≈ Scrie un comentariu

Etichete

patrimoniu

O suveică antică din Țara Făgărașului colindă de câtva timp printre meridiane, unindu-le cu un fir nevăzut. E suveica mamei Ruța din Mândra, și îi puteți afla întreaga poveste cu un click aici.

Am fost onorată să fiu și eu pentru o vreme gazda suveicii plecate din ținutul de baștină al mamei mele, mai ales că bunica mea maternă, mama Maria din Vad, comuna Șercaia, țesuse și ea la vremea ei valuri de covoare, cuverturi și tot felul de alte pânzeturi minunate. Nu-mi mai amintesc suveicile ei, doar războiul ei de țesut, care mă fascina teribil. Ținând în mâini suveica mamei Ruța, m-am simțit legată prin același fir nevăzut de formidabila ghildă a țesătoarelor Țării Făgărașului, și am realizat că firul acela fusese mereu acolo, un adevărat fir călăuzitor, care țesea în spiritul meu o tapiserie fabuloasă, ale cărei detalii abia acum începeau să se reveleze…

Mai întâi am dus suveica la castelul Wesselényi din Jibou, orășelul meu natal, unde m-am aflat pentru câteva zile în august. Fostul parc al unui dintre cele mai frumoase castele renascentiste ale Transilvaniei adăpostește din 1968 Grădina Botanică “Vasile Fati” și Centrul de Cercetări Biologice.

100_0468100_0469

100_0470100_0471

100_0472100_0473100_0475100_0476100_0477100_0478

Apoi, cu suveica în geantă, ca un inconfundabil semn de identitate, am revenit în metropola pe care de câțiva ani am norocul să o numesc acasă: New York!

Și iată suveica mamei Ruță bucurându-se împreună cu mine de priveliștile ultraurbane ale megalopolisului coastei de Est americane:

100_0535100_0539

privind spre Manhattan de pe malul drept al Hudsonului și din Liberty Park spre Statuia Libertății,

100_0540100_0597September 19 2011 007

și la o plimbare prin Central Park.

100_0523 Aici am trișat, recunosc – eram la o expoziție fotografică.

Următoarea destinație a suveicii? Nu doar una, ci un întreg turneu în jurul lumii, începând din 14 octombrie! Urmăriți blogul suveicii năzdrăvane, care, așa cum știe ea mai bine, purtând o scânteie din spiritul neobosit al mamei Ruța, întărește, parcă, urzeala atât de încercată a lumii…

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Nunta de hârtie și ziua de naștere în Santa Monica

10 Sâmbătă apr. 2010

Posted by Sorana in afară, amici, bla-bla, divertisment, excursii, farniente, memoria, scrieri, veghe

≈ 5 comentarii

De prima aniversare, petrecută acum trei săptămâni, am găsit în cursul serii cu El o cafenea cochetă lângă un magazin cu pălării. Cafeneaua – un fel de Cărturești californian… Ne-a plăcut atât de mult ambianța și meniul încât de ziua mea am revenit acolo. De data asta am descoperit pe raft ceaiul fermentat cu efecte miraculoase numit Kombucha, pe care voiam să îl încerc de ceva vreme. Cel cu adaos de piersici – minunat. Ca o șampanie non-alcoolică fructată. Am comunicat cu cei dragi, am desenat în jurnalul grafic – ieri am realizat că sunt o norocoasă pentru faptul că am fost școlăriță în zilele în care se suna de pauză cu clopoțel de bronz și mâner de lemn… Deci am scris/desenat o pagină dedicată acestui fapt (pagină care va apărea curând pe blogul grafic…) Ziua alergasem desculță pe plajă, în costumul de înot și pareo, m-am cățărat pe stânci …și am primit Cadoul: un moment de samadhi: m-am împăcat în sfârșit cu dispariția fizică a mamei mele. Întreaga mea revoltă și încăpățânare s-a disipat, eliberând Energia după care am tânjit atâția ani, de când am început să simt lipsa mamei într-un mod de-a dreptul devastator pentru psihicul meu. Și un sentiment de recunoștință pentru miracolele ce se petrec tot mai des în viața mea, dorințele ce mi se împlinesc cu repeziciune, și de acceptare a prezențelor pe care le percepeam mai puțin benefice – așa cum sunt. Iubire și compasiune celor ce o caută. La cafenea ne-am împrietenit cu Alain, pictorul nomad din Bruxelles. Alain „Lo-Tech” – nu are website, nu are telefon mobil, dar supraviețuiește acestor vremuri cu seninătate. Sper să îl reîntâlnim înainte de a pleca înapoi la New York.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Decizie de început de an (al treizecișinouălea)

09 Vineri apr. 2010

Posted by Sorana in amici, veghe

≈ Scrie un comentariu

Începând de azi îmi voi dedica energia doar celor pentru care existența mea e cu adevărat importantă. Celor „aproape”. Și abia apoi, dacă mai rămâne ceva, celor ce îmi sunt dragi dar care mă percep și mă judecă prea puțin corect, și prin urmare mă țin la „distanță”. Și asta doar dacă voi primi vreun semnal de interes din partea lor. Altfel, nu au decât să suporte consecințele cultivării propriilor demoni. Dixit.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Bucurii echinocțiale

04 Duminică apr. 2010

Posted by Sorana in amici, dincolo, excursii, memoria, veghe

≈ Scrie un comentariu

Zilele trecute m-am surprins desenând ouă încondeiate în carnetul de schițe.

Îmi amintesc o Duminică de Paști acum mai bine de douăzeci de ani în care m-am trezit  simțindu-mi trupul complet reînnoit și revigorat, și sufletul cuprins de o persistentă bucurie senină, de parcă magia slujbei de Înviere își lăsase binecuvântarea din plin asupra ființei mele. De atunci cred cu putere în miracole și onorez Sărbătorile.

Mai nou călătoresc prea des ca să încondeiez ouă în Joia Mare și nu mai am nevoie de dogme. Dar serbez victoria solară cu întreaga mea ființă, în toate formele ei, Christ Înviat, simboluri păgâne ale ouălor primordiale și iepuri săltăreți celebrând Viața.

Sărbători la fel de fericite și vouă, prieteni dragi!100_0952

O magnolie parfumată lângă Școala de Muzică a Universității New Jersey City

Bookmark and Share

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Din nou despre tot felul de lighioane și buruieni

25 Sâmbătă iul. 2009

Posted by Sorana in dincolo, excursii, jazz, specii, urbane, veghe

≈ Scrie un comentariu

Obișnuiau să-mi fie în preocupare, profesând în domeniu, și nici acuma, că nu-mi mai câștig existența din ocrotirea lor, nu mi-au ieșit din vizor. Domnul Hector glumește că acuma am grijă ca specimenele boeme cum e el să nu fie amenințate cu extincția. Și are dreptate. La urma urmei, diversitatea culturală nu-i cu nimic mai prejos.

(Acum vreo doi ani îmi trimisese un e-mail de pe malul Pacificului, având ca subiect: salvați evreul păros de plajă – specie cu un singur exemplar! Puteam ignora un asemenea apel?)

Voiam să spun că cel mai recent trip la “Injeri” (hmmm, asta sună cam suspect…) …deci cel mai recent sejur în Los Angeles a distinselor capete încoronate boem(ien)e a rămas memorabil nu numai prin înregistrarea a cinci single-uri originale pe care le voi lansa cu mare tam-tam pe iTunes, întru delectarea amatorilor de jazz pur-sânge. Ci și prin sălbăticiunile care mi s-au bulucit în vizor. Și deci nu mă refer deloc la jazz cats.

Cu mare încântare am urmărit un coiot  trecând strada în Pasadena, chiar în prima zi. Asta în loc de bine ați venit, jivinelor. Câniocul sălbatic trecea strada cu nonșalanță, perfect regulamentar, fără să se sinchisească de trei umanoizi care se zgâiau la el dintr-o mașină. Adica noi și Carolyn, vocalista de jazz care la ora asta își plimbă esul prin Nisa, dându-se drept tiza ei prințesă de Monaco. Ea ne-a dezvăluit că destul de des coioții vin în oraș la vreme de crepuscul să vâneze pisicile cetățenilor nevinovați. Care, civilizați fiind, nu protestează defel. Mă bucur pentru coioți. Nu și pentru bietele mâțe. Dar nu poți invada habitatul sălbăticiunilor fără consecințe.

Încă un fascinant colibri pe care nu l-am putut fotografia (pe primul l-am văzut anul trecut în octombrie, când locuiam în casa pictorului armean Ruben Manukyan). Am constatat că de câte ori un colibri îmi apare în vizor, stau și mă uit la el ca hipnotizată, în loc să mă reped după camera foto. Deși aș avea timp berechet, până își umflă el trompa cu nectar, vizitând toate florile boschetului. Oh well, next time.

O veveriță americană mare cât un iepure, cum le stă lor în obicei să fie, se răstea la mine dintr-un cedru, la portiță. Scotea un sunet ciudat, sacadat, ca un papagal astmatic în plină criză. Înainte de a-l dibui chiar am crezut că era o pasăre. Când am ridicat privirea – ditamai veverițoiul, gata să-mi sară în cap, cu un limbaj corporal care nu lăsa nici un dubiu – mă certa. OK, OK, nu mă urâ, n-am nimic cu voi la voi acasă, și recunosc că n-aveți nici o vină dacă niște zevzeci vor să populeze un parc european cu voi. Gata, ok, m-am cărat, bine? M-am îndepărtat pentru câteva minute, și când am revenit, bineînțeles că rozătoarea pusă pe harță se cărase și ea.

Cum ne-am încheiat sejurul tot în Pasadena, la vreme de crepuscul, așteptând microbuzul să ne ducă la aeroport, o altă sălbăticiune ne-a urat drum bun. De data asta cine trecea strada, probabil pentru o șuetă cu vecinii? Un sconcs. Pe întunericul ăla nu am văzut decât dungile albe îndepărtându-se agale. Exact, slavă Cerului înstelat californian, nu am fost fericiți cu parfumul de rigoare. La urma urmei, nu-i  greșisem cu nimic.

După care am zburat înapoi, ca să constat cu fericire că deja am șapte zorele în bătătură. Uite-o aici pe cea mai frumoasă. Draga de ea.

100_0469

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Prejudecăți în Marele Măr

27 Miercuri mai 2009

Posted by Sorana in bla-bla, dincolo, jazz, urbane, veghe

≈ Scrie un comentariu

Prejudecăți de Manhattan, mai ales. Poate că ați văzut Jersey Girl. Film nu total plictisitor. E un clișeu faptul că cine are mijloace financiare mai modeste, locuiește sau se mută în Jersey. În ziua de azi unii manhattanezi încă mai strâmbă din nas când aud că locuiești în Jersey. Probabil și personajele din Sex and the City ar leșina grațios la o asemenea perspectivă. Însă pentru ele, metroul, de exemplu, nu există. Iar metroul te aduce din Jersey în Manhattan mai repede decât pe cei din Brooklyn. Mai repede decât orice taxi. Sau cum îi place domnului Hector să sublinieze: suntem mai aproape de New York decât newyorkezii.

În plus, tocmai pentru că e mai puțin scump să trăiești aici, în Jersey e plin de artiști. După cum spuneam mai demult, numai pe strada noastră și cea vecină, în Downtown, locuiesc cinci muzicieni. De jazz. Plus pictori, graficieni, sculptori, fotografi, dansatori. Nu e chiar Park Slope, dar nici nu e ghetou. Poliția patrulează cu regularitate. La nici doi pași am magazine de delicatese japoneze, indiene, hispanice, poloneze, grecești, italiene. Cafenele șic, cu concerte și expoziții. La câteva străzi spre nord, parcul Hamilton e în plină renovare, iar la sud, parcul Van Vorst e încântător. Celebrele clădiri brownstone din zona Van Vorst rivalizează în bunăstare cu oricare clădire manhataneză.

Încă nu am fotografiat zidul de fortăreață al districtului  istoric Harsimus Cove; seamănă teribil cu bastioanele clujene, doar că fiind construit lângă un fost port, e ceva mai solid…

Suntem foarte fericiți în disprețuitul Jersey…

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Colportaţi povestea lucrurilor

08 Duminică iun. 2008

Posted by Sorana in veghe

≈ 4 comentarii

De aici, Vizionare instructiva. Voi oferi subtitrarea in romaneste curand.

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Boredom

18 Marți apr. 2006

Posted by Sorana in bla-bla, veghe

≈ Scrie un comentariu

Etichete

beletristica

I must admit, most of the times I’m bored out of my wits. If I could just solve problems, point the way and move on, to new challenges. My thirst for knowledge was there, untouched, even in my darkest hours. But I guess now I have to learn about depth…

Partajează asta:

  • Pinterest
  • Facebook
  • LinkedIn
  • Reddit
  • Twitter
  • Tumblr
  • Email

Apreciază:

Apreciere Încarc...

Pagina FB

Pagina FB
  • Heirlooms and Keepsakes
  • Kaplan Meadows Sanctuary
  • The JetStar Garden
  • Vicarious Travels
Tweets by soranatarmu
  • My Latest Job Hunting Mindset, Regular Jane, Artsy Jane, and Naturally Curious Jane
  • Professional Organizations and Volunteering
  • Career Advice
  • Making the Most Out of the Isolation
  • You Should Start Learning to Code. Today.

Foto AST

#textures in my #gardenView of #Hackensack #river - using #stackablesappEastern BeachThey're out! #hymenoptera #springishere #jerseycitynj#AmaryllisBebe - Hermeto PascoalJazz Trioside door#stoopbeauty#guraportitei # panoramas
Mai multe poze

Scris (și șters) de


Alina Sorana

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

  • Urmărește Urmăresc
    • Palimpsest
    • Alătură-te altor 35 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Palimpsest
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
%d blogeri au apreciat: