Ies într-o dimineață pe rouă în curtea pavată, inspectez ca de obicei buruienile care pe vremea asta ba cu ploaie ba cu soare proliferează vesele, și ce îmi văd ochii? O ZOREA crește pe gardul care ne desparte de taciturnul Troy și câinele lui care nu se împrietenește cu nimeni. O ZOREA VIOLETĂ PE CARE N-A PLANTAT-O NIMENI. Mă zgâiesc în curtea vecinului, ițindu-mi scăfârlia de după gărdulețul de lemn – nici urmă de zorele. Mă uit în curtea vecinilor din spate, Santos și Ana, care în weekenduri pun muzică cubaneză la maxim – nada. Deci pe molozul fertilizat de lângă gard a crescut o zorea fără să o fi plantat nimeni, fără să fi evadat de la vecini. Acum câteva zile făceam o listă cu plantele pe care vreau să le cultiv în jurul casei și printre primele figurau zorelele.  Am plecat să revizuiesc lista…

Poză cu floricica – mâine.