Nunta de hârtie și ziua de naștere în Santa Monica

De prima aniversare, petrecută acum trei săptămâni, am găsit în cursul serii cu El o cafenea cochetă lângă un magazin cu pălării. Cafeneaua – un fel de Cărturești californian… Ne-a plăcut atât de mult ambianța și meniul încât de ziua mea am revenit acolo. De data asta am descoperit pe raft ceaiul fermentat cu efecte miraculoase numit Kombucha, pe care voiam să îl încerc de ceva vreme. Cel cu adaos de piersici – minunat. Ca o șampanie non-alcoolică fructată. Am comunicat cu cei dragi, am desenat în jurnalul grafic – ieri am realizat că sunt o norocoasă pentru faptul că am fost școlăriță în zilele în care se suna de pauză cu clopoțel de bronz și mâner de lemn… Deci am scris/desenat o pagină dedicată acestui fapt (pagină care va apărea curând pe blogul grafic…) Ziua alergasem desculță pe plajă, în costumul de înot și pareo, m-am cățărat pe stânci …și am primit Cadoul: un moment de samadhi: m-am împăcat în sfârșit cu dispariția fizică a mamei mele. Întreaga mea revoltă și încăpățânare s-a disipat, eliberând Energia după care am tânjit atâția ani, de când am început să simt lipsa mamei într-un mod de-a dreptul devastator pentru psihicul meu. Și un sentiment de recunoștință pentru miracolele ce se petrec tot mai des în viața mea, dorințele ce mi se împlinesc cu repeziciune, și de acceptare a prezențelor pe care le percepeam mai puțin benefice – așa cum sunt. Iubire și compasiune celor ce o caută. La cafenea ne-am împrietenit cu Alain, pictorul nomad din Bruxelles. Alain „Lo-Tech” – nu are website, nu are telefon mobil, dar supraviețuiește acestor vremuri cu seninătate. Sper să îl reîntâlnim înainte de a pleca înapoi la New York.

Decizie de început de an (al treizecișinouălea)

Începând de azi îmi voi dedica energia doar celor pentru care existența mea e cu adevărat importantă. Celor „aproape”. Și abia apoi, dacă mai rămâne ceva, celor ce îmi sunt dragi dar care mă percep și mă judecă prea puțin corect, și prin urmare mă țin la „distanță”. Și asta doar dacă voi primi vreun semnal de interes din partea lor. Altfel, nu au decât să suporte consecințele cultivării propriilor demoni. Dixit.

Bucurii echinocțiale

Zilele trecute m-am surprins desenând ouă încondeiate în carnetul de schițe.

Îmi amintesc o Duminică de Paști acum mai bine de douăzeci de ani în care m-am trezit  simțindu-mi trupul complet reînnoit și revigorat, și sufletul cuprins de o persistentă bucurie senină, de parcă magia slujbei de Înviere își lăsase binecuvântarea din plin asupra ființei mele. De atunci cred cu putere în miracole și onorez Sărbătorile.

Mai nou călătoresc prea des ca să încondeiez ouă în Joia Mare și nu mai am nevoie de dogme. Dar serbez victoria solară cu întreaga mea ființă, în toate formele ei, Christ Înviat, simboluri păgâne ale ouălor primordiale și iepuri săltăreți celebrând Viața.

Sărbători la fel de fericite și vouă, prieteni dragi!100_0952

O magnolie parfumată lângă Școala de Muzică a Universității New Jersey City

Bookmark and Share

Din nou predominant vizuală

Scriu tot mai puțin, desenez/bricolez tot mai mult. Zebrina Mărțișorul meu – Zebrina în acuarelă digitală.

Dintr-un magazin de antichități din Mica Etiopie, Los Angeles

Etichete

7061981692_ORIG

7061981763_ORIG_2

Când înflorește levănțica, e timpul să umpli pupitrul cu săpun de casă.

Am descoperit aici o întreagă tradiție a “soap-makingului”, ca de altfel tot felul de meșteșuguri vechi care cunosc o resurgență fără precedent. Corporatiști mergând la serviciu cu fuse antice și fuioare de angora ascunse în servietă, torcând cu mâinile ascunse sub mese în timpul ședințelor plictisitoare!

Contabile cu războaie de țesut instalate în living, nu ca decor, ci cu suveicile gata de lucru!

Conversații la cocteiluri despre fire “de designer” toarse manual , lumânări parfumate cu fitilul de bumbac împletit, făcute în cuptorul cu microunde; jardiniera cu ierburi aromatice  proaspete nelipsită de pe pervazul ferestrei de la bucătărie.

O suprasaturare cu produse de serie împinge tot mai mult americanul urban spre deliciile farmingului.

Sătui de ardeii ceruiți de la supermarket, vecinii mei, manageri de club, își cresc ardeii chilli în sufragerie, la fereastra dinspre sud. Culorile lor calde înveselesc atmosfera casei, iar salsa preparată cu ei de iscusita Maribel e o simfonie de arome.

În căutarea soluției urbane civilizatoare, a confortului maxim, trecem cu vederea războiul de țesut, fusul sculptat, copaia de lemn, prundișul rîului, mărul pădureț, calul sălbatic, sau le vindem pe nimic și cu banii astfel obținuți cumpărăm lighene de plastic, termopane, antene de satelit și tone de faianță…

P.S. Când lucram “pentru guvern”, un omolog german îmi spunea cu amărăciune că el nu vine în Apuseni să facă dușuri fierbinți în cabine de faianță și să doarmă în așternuturi de poliester cu imprimeuri exotice… Iar bunica mea avea o expresie unică despre parveniții noului regim, incapabili să valorifice autenticul: “știu eu ce fel de domni îs ăștia… …ăștia-s domni de celofibră…”

De Crăciun și alte sărbători din preajma Solstițiului de iarnă

Cea mai simplă și mai bună prăjitură cu ciocolată.

Uitați de spuma de albuș care nu are voie să cadă de pe tel. Mituri.

Într-un bol mare amestecați 3 1/3 căni de făină, 1 1/3 căni cacao, 3 căni de zahăr ( eu am folosit zahăr nerafinat, jaggery în engleză, panela în spaniolă, care are o aromă de trestie), 1 lingură de praf de copt, 1 linguriță de sare, 12 uncii de unt (uleiuri vegetale solidificate fără hidrogenare), 3 căni de lapte bătut, 1 linguriță de esență de vanilie, 5 ouă. Turnați amestecul în forme tapetate cu pergament sau unse și date cu făină, și îl coaceți în cuptorul preîncălzit la 350 F, timp de 50 de minute sau până scobitoarea iese uscată.

Nu știu dacă aș putea să reproduc preparatul fără măsurile americane, dar nu am apucat să pozez rezultatul pentru că a fost consumat cu repeziciune…

În loc de urări, bucurați-vă de acest cântec și de vestea lui:

Dintr-un magazin de vechituri în Mica Etiopie, Los Angeles

7061981692_ORIG

7061981763_ORIG_2

Când înflorește levănțica, e timpul să umpli pupitrul cu săpun de casă.

Am descoperit aici o întreagă tradiție a “soap-makingului”, ca de altfel tot felul de meșteșuguri vechi care cunosc o resurgență fără precedent. Corporatiști mergând la serviciu cu fuse antice și fuioare de angora ascunse în servietă, torcând cu mâinile ascunse sub mese în timpul ședințelor plictisitoare!

Contabile cu războaie de țesut instalate în living, nu ca decor, ci cu suveicile gata de lucru!

Conversații la cocteiluri despre fire “de designer” toarse manual , lumânări parfumate cu fitilul de bumbac împletit, făcute în cuptorul cu microunde; jardiniera cu ierburi aromatice  proaspete nelipsită de pe pervazul ferestrei de la bucătărie.

O suprasaturare cu produse de serie împinge tot mai mult americanul urban spre deliciile farmingului.

Sătui de ardeii ceruiți de la supermarket, vecinii mei, manageri de club, își cresc ardeii chilli în sufragerie, la fereastra dinspre sud. Culorile lor calde înveselesc atmosfera casei, iar salsa preparată cu ei de iscusita Maribel e o simfonie de arome.

În căutarea soluției urbane civilizatoare, a confortului maxim, trecem cu vederea războiul de țesut, fusul sculptat, copaia de lemn, prundișul rîului, mărul pădureț, calul sălbatic, sau le vindem pe nimic și cu banii astfel obținuți cumpărăm lighene de plastic, termopane, antene de satelit și tone de faianță…

P.S. Când lucram “pentru guvern”, un omolog german îmi spunea cu amărăciune că el nu vine în Apuseni să facă dușuri fierbinți în cabine de faianță și să doarmă în așternuturi de poliester cu imprimeuri exotice… Iar bunica mea avea o expresie unică despre parveniții noului regim, incapabili să valorifice autenticul: “știu eu ce fel de domni îs ăștia… …ăștia-s domni de celofibră…”

Povestea zmeilor învinși de troli continuă

http://www.emaramures.ro/stiri/26652/REACTIE-GRADINA-ZMEILOR-Distrugerile-din-Gradina-Zmeilor-semnalate-de-Lucian-Petru-Goja-sunt-anchetate-de-Garda-de-Mediu-Salaj

Proiectul abrobat care viza amenajări în zona rezervației naturale “Grădina Zmeilor” nu era nici pe departe catastrofa desfășurată în teren. În sfârșit s-au urnit gardienii mediului local să constate inadvertența, care cică “nici n-ar fi atât de gravă”, după cum s-au exprimat ei din cale afară de experți. Din descrierile lui Lucian Petru Goja și fotografiile publicate, însă… Aș vrea să mă înșel, aș vrea să cred că ceea ce s-a făcut acolo va contribui la conservarea sitului. Însă chiar și așa, rămâne lipsa flagrantă de bun gust care a făcut încă odată ravagii în acel colț de lume. Oare cât mai trebuie să viețuim sub blestemul acestei endemice faraoniade perdante?

Natura și subcultura

GRADINA ZMEILOR SALAJ – Amenajari de alei kitchoase in Gradina Zmeilor, arie naturala protejata

Un festivism păgubos moștenit din epoci de aur, carevasăzică, tot dă ghes mândrului sălăjean să bricoleze tichii de mărgăritar pe capete pleșuve. Nu m-ar deranja cu nimic dacă și-ar ține megalomania kitschoasă la el în bătătură, între ștergarul brodat cu PNA și păretarul cu răpirea din serai. (Nu detaliez aici cum bătătura e complet neîngrijită, deoarece coana mare stă fie la telenovele, fie la o bârfă de o jumătate de zi pe buza șanțului, iar conul se trezește cu gândul la pălinca din cămară).

Dar când bietele capete pleșuve aparțin fragililor “zmei” de gresie de la Gâlgău Almașului, mai că vine să dai cu conducerea comunei Bălan de pământ. Adică ce s-au gândit vajnicii bălăneni? Să nu cumva să alunece piciorușul obez al coanei mari pe pulberea de gresie de pe aleile naturale ale rezervației geologice, ia să turnăm noi niște “drepț”* faine; sau ca să atragă, bag sama, „domnii” mai nedeprinși cu sălbăticia.

Nu că nu ar exista consilieri competenți în domeniu, al căror sfat avizat ar fi putut opri o astfel de urâțenie cretină. Și nu departe, ci chiar la Zalău. Dar, hai să râdem încă puțin de respectul legii în țara lui papură vodă.

Și astfel, s-a mai dus la …mama zmeilor încă un sanctuar natural cu care Sălajul se mândrea.

* trepte, în dialect local

Rubus – Festivalul murelor în Sălaj

Etichete

, ,

Nu cred că vă puteți lăuda că ați participat vreodată la Festivalul Rubus, din simplul motiv că nu există. Încă.

Dar nu știu alt loc în țara românească unde cresc mure mai mari și mai parfumate ca pe Meseș, de exemplu. Mure de miriște și mai ales mure de pădure, mari și lunguiețe, ca dudele.

Ah, și dacă tot am pomenit de duzi – cum ar fi oare un festival al pe nedrept neglijatelor dude, care pot colora minunat și natural mătasea pe care tot frunzele duzilor o produc… Sărbătoarea dovlecilor, a narciselor de la Hida… și cu siguranță există multe multe alte idei de valorificare durabilă a resurselor sălăjene, astfel încât oribilele șantiere și exploatări lăsate în paragină ce urâțesc și poluează peisajul silvan să devină un coșmar al trecutului.