„Sfat pentru tinerii artiști plastici”

Etichete

De regulă, nu contează dacă ai studii de artă.
Trebuie doar să vrei să faci artă mai mult decât orice pe lume, iar dacă nu mergi la școală, trebuie să vrei chiar și mai mult. În cele din urmă, toate experiențele vieții te vor pregăti pentru ceea ce vrei să creezi.
Cel mai important lucru pe care poți să îl faci pentru a te instrui e să desenezi, desenezi, desenezi, până devine o parte din tine.
E ca și la muzicieni – nu contează cât de instruiți și de succes sunt, ei tot exersează game.
Poți să faci cursuri ici și colo – asistă la un curs de anatomie la o școală de medicină dacă vrei. Și privește. Găsește lucrări de pictură și privește-le. Originale, nu reproduceri. În orice muzeu, orice colecție la care ai acces. N-o să uit niciodată prima oară când am văzut un Kandinsky – ce revelație!
Pentru mine, ce mi s-a spus la școala de artă a fost secundar – a trebuit să uit mult din ce am învățat pentru a-mi elibera mâna să facă ceea ce știa deja să facă. Nu e bine să gândești prea mult.
Fii ca un buddhist – caută conexiunea ta cu tot ce e în lume.
Va fi greu și ușor în același timp.
Familia ta te poate sprijini, dar mai degrabă vor fi îngrijorați – ca a mea – că nu vei putea să te întreții niciodată. Am studiat și design de textile, pentru orice eventualitate. Dar a fost interesant, și nu e rău pentru un artist să învețe un meșteșug.
Însă nu te aștepta să te îmbogățești…

Avatarul lui galyatarmuconnections/galya pillin tarmu

Basically it doesn’t matter if you go to art school.

You just have to want to do it more than anything in the world, and if you don’t go to school you have to want it even more. Ultimately. all your experiences in life should prepare you for what you are painting.

The one thing you can do to train yourself is to draw. draw, draw, draw until it becomes a part of you.

Draw, draw, draw... Draw, draw, draw…

It’s just like musicians – no matter how trained, how successful, they still practice scales.

You can take a course here and there – take anatomy at a medical school if you like. And look. Find the paintings and look at them. the originals, not reproductions. Every museum, every collection you can get to. I will never forget the first time I saw a Kandinsky – what a revelation!

For me, what I…

Vezi articolul original 114 cuvinte mai mult

Pax vobiscum

Etichete

Incommunicado

Etichete

, ,

 

Recunosc

Am sucombat tentației

De a construi tăceri

Voluptatea

Perfecțiunii corpului vitros

Umbrit doar de

Aburul gândului

E orgoliul meu

De artizan

Mai împărtășesc

Cu tine

Doar vina

De a ucide dorința

Pulverizării

Odată cu prima

Rostire.

Crăciunul în Yellowstone

Etichete

, ,

De vizionat aici.

Sărbători fericite!

Etichete

, , , ,

…cu un film de dans clasic, de sezon. de pe meleaguri americane.

Spărgătorul de nuci

Bal de Luminație

Etichete

, , , , , , , , , , , ,

Trebuie să recunosc că, pe aici, Ziua Morților e o sărbătoare mult mai puțin lugubră decât prin locurile mele natale. Sigur că are latura ei comercială, dar de când mă știu mi-au plăcut carnavalurile, balurile mascate și orice ocazie de a te costuma cu cât mai multă imaginație. Și, de curând, aproape tot ce e „gotic” și „steampunk„.

Vecina mea a arborat toată săptămâna un dovleac chipeș lângă intrare. (Da, mă refer la leguma cu pricina, nu la scăfârlia vecinei). Am vrut să îi cer permisiunea să îl sculptez și să îi pun lumânărele aprinse în interior, dar cu programul meu de masterandă cu normă întreagă și serviciu, voluntariat și atelier, căreia îi mai place să mai și gătească din când în când, cine să aibă timp? Și unde mai pui că, cu vreo doi ani în urmă, în campusul Stony Brook, mă apucasem să gravez un dovleac după modelul de aici, dar după mai bine de o oră de migăleală, l-am hăcuit și l-am făcut mâncărică (spre bucuria personajului masculin din poveste), după rețeta bunicii. Cu mărar.

Și asta pentru că nu am uitat de entuziasmul provocat de sculptarea unui lampion râzător cu lumânare, dintr-un dovleac, de câtre tatăl meu, la vremea asta, când aveam vreo patru ani. Dar nici de „ludău” la cuptor – o nebunie! Nici un dovleac de pe aici nu are aroma și dulceața „ludăului” transilvan (Later edit: am găsit o varietate similară de dovleac, numită Kabocha – în 2020).

Am primit invitație la vreo trei sau patru baluri de Halloween, toate în vecinătate, și am zis să le număr ca pe  steagurile lui Pristanda: unul la teatrul vechi (Loew’s), altul la Primărie, vreo două la galerii de artă (la unul trebuie să te costumezi în artist celebru sau operă de artă), dar nu mă pot hotărî dacă să mă costumez în ghicitoare în Tarot (cum îmi dă mâna) sau în contesă din epoca victoriană (cum aș vrea eu) – în postura de strigoi, bineînțeles. Că doar e Halloween, nu orice bal mascat.

Și, în aceeași temă, ritualul meu de Halloween a devenit de câțiva ani vizionarea singurului film horror pe care îl prefer: Bram Stoker’s Dracula.

Bu!

Vreme de safari

Etichete

, , , ,

Dimineață înnourată azi în New York. Presiunea atmosferică parcă îmi prinde tâmplele în chingi și nici o cafea de pe lumea asta nu îmi poate ridica senzația de migrenă generalizată. Soarele apare ca printr-o perdea de mătase, spionând lumea pentru câteva secunde. Când ajung la atelier, la opt dimineața, e încă prea întuneric, dar mi-e foarte cald. Îmi scot hainele de toamnă și „alunec” în rochița maronie de „zugrav”, decorată cu vopsea de casă turcoaz, bej și bordo. Mă lungesc pe covorașul de yoga, închid ochii și încerc să mă gândesc doar la respirație… Când redeschid ochii, parcă s-a mai luminat un pic. Mă strecor pe coridor cu tălpile goale și merg să iau apă de la „fântână”. Nu e ca apa din fântâna bunicii din Țara Făgărașului, dar e bună.

Zile ca astea nu mă afectau deloc în copilărie. Gândul la școală, la colegi, caiete, creioane și lecții noi mă înviora mereu. (Eh, așa e cu tocilarii.) Era ceva neobișnuit să aprinzi lumina în sala de clasă dis-de-dimineață. Nu simțeam frigul sălii neîncălzite. (De fapt multă vreme nu am suferit de frig afară; cam până după vârsta de treizeci de ani). Apoi erau ghemele tricoturilor de acasă, caietul de desen, lămpile de gaz de care avea grijă bunicul. Inka făcută de bunica pentru mine, cacao pentru frățiorul meu – așa preferam noi.

Apoi, la maturitate, revelația că în astfel de zile e mult mai ușor de capturat ghepardul timpului. Ca acum, de exemplu. 🙂

Noutăți despre suveica mamei Ruța

Etichete

, , , , ,

Suveica hoinară

Etichete

O suveică antică din Țara Făgărașului colindă de câtva timp printre meridiane, unindu-le cu un fir nevăzut. E suveica mamei Ruța din Mândra, și îi puteți afla întreaga poveste cu un click aici.

Am fost onorată să fiu și eu pentru o vreme gazda suveicii plecate din ținutul de baștină al mamei mele, mai ales că bunica mea maternă, mama Maria din Vad, comuna Șercaia, țesuse și ea la vremea ei valuri de covoare, cuverturi și tot felul de alte pânzeturi minunate. Nu-mi mai amintesc suveicile ei, doar războiul ei de țesut, care mă fascina teribil. Ținând în mâini suveica mamei Ruța, m-am simțit legată prin același fir nevăzut de formidabila ghildă a țesătoarelor Țării Făgărașului, și am realizat că firul acela fusese mereu acolo, un adevărat fir călăuzitor, care țesea în spiritul meu o tapiserie fabuloasă, ale cărei detalii abia acum începeau să se reveleze…

Mai întâi am dus suveica la castelul Wesselényi din Jibou, orășelul meu natal, unde m-am aflat pentru câteva zile în august. Fostul parc al unui dintre cele mai frumoase castele renascentiste ale Transilvaniei adăpostește din 1968 Grădina Botanică “Vasile Fati” și Centrul de Cercetări Biologice.

100_0468100_0469

100_0470100_0471

100_0472100_0473100_0475100_0476100_0477100_0478

Apoi, cu suveica în geantă, ca un inconfundabil semn de identitate, am revenit în metropola pe care de câțiva ani am norocul să o numesc acasă: New York!

Și iată suveica mamei Ruță bucurându-se împreună cu mine de priveliștile ultraurbane ale megalopolisului coastei de Est americane:

100_0535100_0539

privind spre Manhattan de pe malul drept al Hudsonului și din Liberty Park spre Statuia Libertății,

100_0540100_0597September 19 2011 007

și la o plimbare prin Central Park.

100_0523 Aici am trișat, recunosc – eram la o expoziție fotografică.

Următoarea destinație a suveicii? Nu doar una, ci un întreg turneu în jurul lumii, începând din 14 octombrie! Urmăriți blogul suveicii năzdrăvane, care, așa cum știe ea mai bine, purtând o scânteie din spiritul neobosit al mamei Ruța, întărește, parcă, urzeala atât de încercată a lumii…

O decizie de ultimă oră, luată în luna lui Cuptor, pentru o călătorie în luna lui Gustar. Și despre verișoara rostopască.

Etichete

, , , ,

Așa cum îmi place mie să fac planuri: deloc! Decizii spontane, traiectorii imprevizibile. După aproape trei ani ultra-urbani, m-am hotărât brusc să fac o incursiune de zece zile prin orașul natal și împrejurimi. Traiul de aici, atât de diferit de toată viața mea de până acum trei ani, dar și bloguri pitorești și minuțios îngrijite cum este cel al soților Györfi, mi-au reamintit cât de norocoasă am fost să trăiesc atâta vreme în acele locuri grele de istorie naturală și culturală. Ba pe deasupra mai și aveam ca slujbă îngrijirea patrimoniului lor natural. Dar vremurile “s-au copt”, și am plecat în călătoria mea către alte culturi. Istoria acestei călătorii încă se coace…

Zece zile nu-s de ajuns pentru câte locuri vreau să revăd, și asta doar în Sălaj! Nu e nici vreme să-mi întâlnesc noua amică din Țara Făgărașului, de care mă leagă un proiect de basm, dar am ochi reînnoiți pentru tot ce am lăsat în țară, privind mereu spre Vest… Și o fascinație reînnoită pentru ținutul de până la Urali și chiar mai departe, și muzica lui care ajunge în straturile străvechi ale spiritului…

Plec să culeg rostopască, hribi, sunătoare, gălbiori, zmeură, ghebe, tomate cu carne rozalie și aromată.  Plec să îmi regenerez în apele de la Băile Jibou trupul extenuat în atâtea călătorii între Europa, New York și California. Apropo de rostopască (pe care o folosesc în repararea unor mici imperfecțiuni cutanate, în loc de remedii artificiale): e de negăsit în Long Island și restul Coastei de Est, fiind specie adusă din Europa – cu excepția unor rezervații naturale. Am sărit în sus de bucurie când am descoperit-o în parcul Avalon, de parcă mi-aș fi întâlnit o verișoară…

Acum două săptămâni am trecut prin superbul stat Vermont în drum spre Montreal – o zi petrecută în întregime în natură. M-am scăldat în apele răcoroase ale lacului Champlain, în care a trebuit să pășesc cu sandale – prundișul era invadat de o scoică tăioasă. La întoarcere am venit prin statul New York (upstate) și ne-am oprit la toate fermele de pe traseu care vindeau fructe, brânză de capră, produse de patiserie și plante aromatice…

100_0263

Încă nu-mi pot așterne toate gândurile, nu pot scrie așa cum mi-aș dori, pe cât îmi era de ușor până de curând. Dar desenez, fotografiez și filmez tot mai mult – emisfera cerebrală dreaptă parcă preia controlul. Am avut de scris acum câteva zile un eseu pe o temă dată – activitate care de obicei mă entuziasma, fie că era vorba de limba română, engleză sau franceză – și iar îmi amintesc de orele de compunere care îmi erau atât de dragi, va trebui să scriu separat despre ele – dar nu am fost capabilă să scriu mai mult de trei sute de cuvinte într-o oră întreagă. Concepte, noțiuni, idei, nu se lăsau așternute într-o înlănțuire logică. Doar imagini peste imagini… Tema era “Istoria – mai avem nevoie de ea, acum când viața noastră e atât de diferită de cea a strămoșilor?” O oră nu a fost de ajuns pentru tot ce aveam de spus fără să pot exprima. Am început așa: “Memoria – mai avem nevoie de ea, acum că avem calculatoare ultraperformante?”

Despre revelația numită Montreal, și mai pe larg despre incursiunea prin Vermont – peste câteva zile.