Încă o imagine de vineri şi elefănţelul-semn bun din drumul spre Gărâna

18 Miercuri iul. 2007

Friday 13, Eberhard Weber called in sick

17 Marți iul. 2007

Am ajuns deci vineri la festival, împreună cu Laura, Lehel, Lavi şi Călin (thanks for the ride, Lehel). Am instalat Troia (cortul, I am Hector, remember?) într-o zonă accesibilă şi fără nimerit ochii cu degetele, căci Hector the girl scout îşi uitase lanterna. Deşi Lavi
îşi găsise locul de anul trecut neocupat, un colţ de rai montan cu iarbă deasă şi pârâu alături. Damn.
Bun. Ne îndreptăm spre musical ranch şi mergem să mâncăm. Apar vechile mele cunoştinţe Calu&Cami. Cu ocazia asta îi cunosc şi pe Zeno&Gina, just as fabulous people. Ne agregăm cu toţii pe un buştean. Marius Giura ne prezintă pretenţiile lui Garbarek. Nu fumăm în primele 10 rânduri. Nu strănutăm în următoarele 10. Nu filmăm şi nu pozăm decât cu rezoluţie de 600 pe 400 or whatever. Who cares. Moşu vine şi solidarizează cu publicul niţel iritat de pretenţii exagerate pentru un open-air concert. Ne prezintă componenţa trupei. Eberhard Weber nu-i! Totuşi bassistul brazilian („bre Hector, cică Yuri Daniel e băsarul lu’ Garbarek” – Răzvan), care l-a înlocuit, a citat în improvizaţiile sale din Pendulum. Mă înclin.
Acuma desigur că dear Licurici stole my thunder dezvăluindu-mi opinia despre concertul Garbarek. Dar, precum Roland Szekely, nici eu nu mă aşteptam la miracole de la Garbarek. Voi mai cita aci o opinie avizată într-un limbaj colorat, nu voi deconspira sursa, „Garbarek’s been bullshitting the same for 40 years„. Eh, eu nu aş merge aşa de departe. După cum spuneam într-un post anterior, J.G. a reuşit să-mi capteze atenţia cu cel puţin două albume. Dar dacă vreţi sax jazz cu fior etnic eu v-aş recomanda un Bennie Maupin, poliinstrumentist, un fel de Liviu Butoi de calibru american. Să spun doar că apare pe Bitch’s Brew al lui Miles Davis? Cu o atenţionare. Bitch’s Brew nu e office music. (Constatare pe propria piele, bieţii mei colegi de birou ştiu de ce). Garbarek în schimb este. Mai nou. Din păcate.
Ah, dar să nu uit de vulcanicul Manu Katché. O revelaţie. Merita un concert separat.
Iată şi o opinie pro. Just to be fair. Ca să vezi, dear Calu, că nu-mi displace Garbarek doar ca să fiu originală. Îi înţeleg pe adoratorii lui.
Va urma.

Once again, Eliza jazzin’ up everything around

12 Joi iul. 2007

Posted by Sorana in bla-bla, jazz

≈ Scrie un comentariu

Dintr-un soi de vinovăţie dolcefarnientistico-estivală (…) mă hotărăsc să lansez scrieri în cyberspaţiu numai înainte de a fugi de acasă. Şi nu înainte de a-mi încinge circuitele neuronale cu prafuri de cofeină, fără de care mă cufund în negre depresii cu sindroame de mania persecuţiei, precum în nişte perfide nisipuri mişcătoare ce deformează realitatea în siliciul lor topit la focul bine-cunoscutelor cazane… Hell emerges on Earth when there’s no coffeine to vibe us upwards… Da, Eliza once again jazzin’ up everything around, ca un Midas al …saxofoanelor aurii (spare me the pop psychoanalysis), how delightfully tacky, for this is how I am, a tad tacky and with a penchant for decadence.

Mmmmm, Betty Carter cântând There is no Greater Love… Ella, Billie şi Betty, vocile mele cele mai iubite.

Plec dar, să-l revăd şi reaud pe Eberhard Weber. Deci pentru E. W. plec, să ne fie foarte clar. Nu pentru Garbarek. Care în afară de Dis şi Madar (dacă nu socotim colaborarea cu Terje Rypdal la epocalul Bleak House), nu mă impresionează. Eliza dixit.

Se întâmplă din nou…

21 Joi iun. 2007

Posted by Sorana in bla-bla, jazz, muzica, specii

≈ Scrie un comentariu

Ok, am fotografiat un huhurez zilele trecute şi nu l-am postat pe „blogul cu natura”, cum de altfel nu am postat nici fotoreportajul din Parcul Natural Apuseni, căci mai nou nu mai sunt nici eu procrastinateur ordinaire ci extraordinaire, precum amicul basarabean music freak Doru, dar cam asta ar fi toată legătura cu Twin Peaks…
Bun, se întâmplă din nou să vreau să postez ceva aici, ceva ce are ceva în comun cu jazzul, dacă tot am ales să surghiunesc pretenţiile de literatură şi alte yadda yadda aci şi pretenţiile de wildlife conservationist aci.
De un timp, cum ajung acasă e musai să ascult Exiles a Crimsonilor, că oricum trebuie să-i ascult periodic, altfel intru în sevraj. După care o doză masivă de Kurt Elling, pe care l-am descoperit prin grja cuiva cu totul special, un fel de soul mate tragic şi creativ, nu ca mine, dramatică şi procrastinatoare. Deocamdată. He-he.
Şi prin Kurt Elling – care continuă într-un stil foarte personal, unic şi inconfundabil (da da, pleonasm asumat, shut ye traps) tradiţia lui Sinatra, am descoperit-o pe Madeleine Peyroux a cărei voce e un amestec …înlemnitor (scuze pentru barbarism, dar nu vreau alt cuvânt acuma) de Billie Holiday şi Ella Fitzgerald, şi pe Rennee Olstead, căreia cronologic vorbind i-aş putea fi mamă dar cântă de parcă situaţia ar fi viceversa.
Uf. Plec iar. În Apuseni. Out of office autoreply: pentru urgenţe mă găsiţi doar la telefon. Când oi avea semnal. Yuhuuu!
Je vis.
P.S. Oh, şi apropo de vocaliste de jazz: nu pot suferi vocea Sarei Vaughan. No offence.
„And though I count the hours/To be alone’s no injury…”

Disturbed Time Perception. Disturbed Seasonal Affective Disorder.

31 Joi mai 2007

Posted by Sorana in bla-bla, jazz, scrieri

≈ Scrie un comentariu

Etichete

cosmopolitan, English, flora, jazz, purim

I’ve been pondering this a lot lately, but in the end I think I won’t give up expressing myself in English, although it might be perceived as snobbery or even worse, a lack of authenticity, maybe because especially lately I am all about jazz and jazz is an American art. And anyway my English is so bloody good :P. And my blog is not local, nor I have ever been anything less than cosmopolitan. I rest my case.
I was re-watching Jerry Maguire on a Sunday evening in my hometown and laughed again at the scenes with the jazz addict/”child technician” and I must admit I haven’t listened to that Miles Davis & John Coltrane album yet, shame on me. It sounded damn’ good, I am tantalized.
During these crawling gloomy days I feel „strangely fine”, like Semisonic ;). Inspired, secure, powerful.
I dance to Song For My Father which was written in Flora Purim’s presence. That fabulous singer has got the most wondrous stories…

Radio Hector

25 Vineri mai 2007

Posted by Sorana in bla-bla, jazz, muzica

≈ Scrie un comentariu

Am pus widgetul last.fm cu autostart şi aşa am de gând să-l las, continuând o glorioasă carieră de un sfert de secol de DJ agresiv şi nepopular. Îmi pare rău doar că nu sunt disponibile pe last.fm toate piesele la care am făcut referire până acum, de aproape un an, pe acest blog, singurul blog românesc de jazz de până acum, aştept probele contrarii. Dar am înlocuit acele piese cu altele, nu mai puţin catchy, spre desfătarea duzinii de cetitori şi acum şi auditori fideli, precum şi eventual a celor rătăciţi care caută te miri ce, de obicei poze cu Hermanştatu.
Şi menţionez aci că piesa Prozac+Valium+Lithium, mă refer evident la Mr. Day – John Coltrane, e bine mersi în playlist. Audiţie tihnită.

Mr. Day makes my day

21 Luni mai 2007

Posted by Sorana in jazz

≈ Scrie un comentariu

Whenever I am down I listen to this track and I am as good as new. Coltrane is my medicine.

Marian Petrescu Trio

18 Vineri mai 2007

Posted by Sorana in amici, jazz

≈ Scrie un comentariu

Şi un motiv foarte întemeiat pentru o sâmbătă perfectă a fost şi concertul acestui trio. O să încep prin a-l parafraza de data asta pe Calu (deşi atunci când i-am cerut această permisiune mi-a răspuns ceva de genul „parafraza-i tristă şi sterilă”…) spunând că Marian Petrescu e nepotul lui Oscar Peterson… Ce să mai vorbesc despre percuţionist, pe numele lui Keith Hall, care cu al său solo ne-a lăsat pe toţi gură-cască.
Transportaţi de show-ul M.P.T. nici nu am mai acordat atenţia cuvenită concertului trupei lui Zbigniew Namyslowski, care la cei 70 de ani ai săi arată incredibil. Totuşi, amicul Răzvan avea dreptate, şi e deja inutil să mă îndoiesc de recomandările lui. Namyslowski a fost unul dintre punctele forte ale festivalului. Dar se simte influenţa jazzului scandinav… It lacks fire…

Fanfara Mourcourt

18 Vineri mai 2007

Posted by Sorana in amici, arte, jazz, muzica

≈ Scrie un comentariu

Nu ajung în Piaţă de la începutul concertului fanfarei pestriţe, dar prind un Take the A Train foarte …liberal… Mai cântă nişte standarde de jazz şi o dau pe Born To Be Alive… Reuşesc să mă înveselească şi să mă energizeze la fel ca Agbeko Cultural Group la festivalul Plai anul trecut. Dar de ce, o zei, de ce trebuiau să cânte şi Mesecina? Părăsesc Piaţa împreună cu Cami&Geni în căutare de gablonţuri fantomă şi ajungem în Muzeul Bruckenthal, după care audiem un micro-concert de orgă la Biserica Evanghelică, în interpretarea lui Wilike, vărul lui Geni, Geni care, by the way, e muzeograf la Cluj, aşa că tanti de la Bruckenthal ne-a lăsat să vizităm muzeul gratuit… O sâmbătă perfectă (care s-a încheiat pe la 5 dimineaţa, după ce am cutreierat cam tot Sibiul vechi, amuzându-ne de orice, ca nişte liceeni bezmetici…)

Chico Freeman Y Guataca

16 Miercuri mai 2007

Posted by Sorana in jazz

≈ Scrie un comentariu

Din paradis direct în infern. Piese latino-jazz de sorginte caraibiană, ritmuri exotice; în final o piesă ce pare un flamenco stilizat, care mă face să vreau să caut muzica asta. Dar mă înşel. Nu e finalul. Chico Freeman renunţă la saxofon în favoarea microfonului, unul dintre drummeri devine detestabilul human beatbox şi toată vraja se duce pe copcă. Rezist vreo 2 minute şi ies din incinta cortului, a cărui acustică, by the way, e deplorabilă… La festivalul de la Timişoara l-am suportat cu stoicism pe Nino G, mai mult de dragul lui Eberhard Weber, dar acum e prea mult.