Dintr-un soi de vinovăţie dolcefarnientistico-estivală (…) mă hotărăsc să lansez scrieri în cyberspaţiu numai înainte de a fugi de acasă. Şi nu înainte de a-mi încinge circuitele neuronale cu prafuri de cofeină, fără de care mă cufund în negre depresii cu sindroame de mania persecuţiei, precum în nişte perfide nisipuri mişcătoare ce deformează realitatea în siliciul lor topit la focul bine-cunoscutelor cazane… Hell emerges on Earth when there’s no coffeine to vibe us upwards… Da, Eliza once again jazzin’ up everything around, ca un Midas al …saxofoanelor aurii (spare me the pop psychoanalysis), how delightfully tacky, for this is how I am, a tad tacky and with a penchant for decadence.

Mmmmm, Betty Carter cântând There is no Greater Love… Ella, Billie şi Betty, vocile mele cele mai iubite.

Plec dar, să-l revăd şi reaud pe Eberhard Weber. Deci pentru E. W. plec, să ne fie foarte clar. Nu pentru Garbarek. Care în afară de Dis şi Madar (dacă nu socotim colaborarea cu Terje Rypdal la epocalul Bleak House), nu mă impresionează. Eliza dixit.