Din paradis direct în infern. Piese latino-jazz de sorginte caraibiană, ritmuri exotice; în final o piesă ce pare un flamenco stilizat, care mă face să vreau să caut muzica asta. Dar mă înşel. Nu e finalul. Chico Freeman renunţă la saxofon în favoarea microfonului, unul dintre drummeri devine detestabilul human beatbox şi toată vraja se duce pe copcă. Rezist vreo 2 minute şi ies din incinta cortului, a cărui acustică, by the way, e deplorabilă… La festivalul de la Timişoara l-am suportat cu stoicism pe Nino G, mai mult de dragul lui Eberhard Weber, dar acum e prea mult.