18 Vineri apr. 2008
Hector foarfecă din nou ţara, pentru live recordings, în mai, următoarele venues:
7 mai – Bucureşti – Green Hours
8 mai – Ploieşti – Teatrul „Toma Caragiu”
9 mai – Sibiu – Festivalul de Jazz
10 mai – Cluj-Napoca – Club Roland Garros
11 mai – Târgu-Mureş – Jazz & Blues Club
12 mai – Timişoara – The Note
13 mai – Craiova – Play Café Theatre
11 Marți mart. 2008
Precum zmeul din banc. Doar că hectorul din ţinutul cu zmei îşi flutură panglicile de la beghipenţi pe coasta de vest, „in the valley”, proaspăt scăpat de jet lagging. (Note to self: not to try again to quit drinking coffee the cold turkey way during jet lag. Nu ajută la nimic. Cu atât mai puţin la bloguit.)
Aşadar, şofăm ferice prin „pădurea sfântă a îngerilor” ascultând şi jazz radio şi asta:
02 Duminică mart. 2008
Oh yeah, going to California with an aching in my heart… Well, not really, because I have my significant other near me. And, of course, meu pandeiro… With a stop of a few days in my worshipped NY. (Sheep in the Big City – The Movie). Revin cu impresii proaspete şi poze de bună calitate. (De parcă mă mai crede cineva…).
26 Marți feb. 2008
…e un cadou nesperat de la El, ştiind cât de mult îmi place muzica braziliană autentică, de la sursă… preferabil cu berimbau Fragment de jurnal: „…it accompanied me throughout the entire tour. I carried it in my boho purse, keeping it close to my body, hearing it jingle from time to time, like a good omen. Of course I learned the samba groove in just two minutes of practice, but then the accents… it’s no easy task, I am telling you… And by the time we arrived in Târgu-Mureş I could jam with El! (I am talking about musical instruments now!) Now I’ve learned the baião and every day I am more and more enthralled by this resourceful instrument. A drum set in one object!”
20 Miercuri feb. 2008
Posted in muzica
Introducing my newest groovy friends: pandeiro, cuíca and ganzá.
03 Joi ian. 2008
Rar văd la TV ceva care să-mi stârnească interesul. Cum ar fi de Anul Nou, când am văzut pe Cinemax filmul biografic al lui Camarón de la Isla, şi de atunci în nişa lui Hector se ascultă cu predilecţie flamenco. Şi zic nişă în sens ecologic. Cu alte cuvinte peste tot unde sus-numita se preumblă. La Leyenda del Tiempo, cu versuri de Lorca, m-a cucerit de la prima audiţie. Enjoy.
(M-am oprit la Cinemax zărind freza lui Paco de Lucia într-o aglomerare de gitanos.)
04 Marți dec. 2007
Another weird morning yesterday, with damp streets and the breath of spring reaching us from mediterranean daydreams. Jamiroquai’s rhythms energizing me once again while I flaunt a Manhattan alure and state of mind. Could Mondays get any better? Well, why not?
26 Vineri oct. 2007
De parcă m-aş fi conectat la sursa inepuizabilă de serotonină a universului. O stare de fericire agresivă, continuă, care mă face să mă bucur de orice fleac, de PM Callanetics, de orice cântec zbânţuit cum e Love Shack, de luciul perlelor false brodate pe geanta de piele oranj total nepotrivită cu restul ţinutei mele, dar impermeabilă. Am răcit bântuind prin Timişoara ploioasă şi absurdă, căutând norul acela negru ce îmi ascundea faţa. Nu mai e nicăieri! Sursa mea de tragedii în pahare de apă plată cu lămâie a dispărut. Ploaia cârlionţându-mi părul, îngreunându-mi pelerina violet.
N-am scris nimic pentru curat|murdar săptămâna asta, stăteam cu „macul roşu” în braţe zâmbind leguminos, gândindu-mă cum Milorad Pavic spune că fericirea te prosteşte… Deci mă voi bucura până şi de nefericire.
Bad happiness management?
Jazzy Eliza pe cale de a deveni o classical Eliza în viaţă. Portishead explodându-mi delicios în urechi. Portishead? Să ne bucurăm. Betty Carter? Să ne bucurăm. Rejoyce. Laim Shazar cu recitalul lui de lăută, de la Roland. Eu răsfăţându-mă în sunete de cristal de Boemia. Şi viziunea unui fruct încă interzis: persimmonul.
Hector shaken. And stirred.
04 Joi oct. 2007
… o să spun doar că mi-a plăcut mult muzica lui Iordache, pe care am avut prilejul să o ascult acolo prima dată. Noroc că m-a scos Laura din vizuină.
Între timp mi-am revăzut Sibiul, dar cum eram acolo în interes de serviciu nu mi-am cărat colegii în Imperium, ci în Kultur Kafe, unde am ocupat toate locurile unei mese rotunde şi multe poze în sepia am făcut. Şi am vizitat expoziţia artiştilor plastici slovaci contemporani (apropo, numele meu de donşoară înseamnă „slovac”)..jpeg)
.jpeg)
.jpeg)
22 Miercuri aug. 2007
Adică vom reveni curând, noi Hector, cu o cronică a unui dicţionar pe care l-am citit din scoarţă în scoarţă în mare amuzament, aşa numitul Dicţionar diabolic. Pentru a consfinţi (?) îndrăcirea Elizei.
Încă ascult cu mare plăcere PJ Harvey, mai ales la nervi, Polly Jean rămânând pentru mine până în ziua de azi o femeie dată, hmmm, da, dracului. Şi mă fascinează The White Stripes cu al lor lo-fi şi Meg White cu care mă cam asemăn la mox (rotunjimea obrăjocilor angloizi şi sprâncenele …mefistofelice). Şi cu odată cu PJ am dat din nou de dreampopul lui Mazy Star, pe care îi ascultam …în draci în perioada mea de alternative rocker, când, după doze masive de rock marca anii ’70 am considerat că e cazul să revenim la melodicitate. Ce atâta gigi? Ce atâta Painkiller? Ce atâta Queen of the Reich? Mai bine Smashing Pumpkins. Mai bine cozi împletite din păr blonzit şi rollerblinds negri, fustiţe şi bocanci et voilà, sunt D’arcy, o Gwen Stefani avant la lettre, varianta underground.
Şi toată flecăreala asta mi se trage de la rockul care a împănat Gărâna… (Not to mention coffeine). Montreux, tu es le diable.
Dar vine ea toamna şi ne vom retrage în cochilie, între proiecte de design de accesorii vestimentare, cărţi, acrilice, mult ceai verde cu iasomie şi multă Betty Carter, Ella şi Billie.
Palimpsest 
