Acum câteva zile avusesem intenția să scriu despre ea, dar am constatat că îi uitasem numele de familie. Dar azi-dimineață, puțin înainte de a mă trezi, am visat-o, iar numele ei îmi răsunase complet în minte. E numele unei prietene din tabăra de la Eforie Sud, din 1984. Era cu un an sau doi mai mai în vârstă decât mine, cu un cap mai înaltă, păr negru, piele smeadă. Scria poeme și mă simpatiza pentru că eram singura cu care împărtășea această ocupație. Adusese cu ea o păpușică-bebeluș căreia ținuse să îi fiu eu nașă. Nu mai țin minte ce nume îi pusesem, dar la doisprezece ani eram încântată să fiu nașa unei păpuși.

Anca Mihaela era brașoveancă și locuia pe strada Lungă. E tot ce mai țin minte despre ea. Când am ajuns acasă, i-am scris, dar nu am primit niciodată un răspuns. Sper doar că e bine.