Şi a fost playback. Microfoanele au fost de butaforie. Îmi pare rău pentru Tudor Runcanu, compozitorul, a cărui activitate mi-e cunoscută, dar cultura muzicală nu ţine loc de inspiraţie. Bucăţile care sclipeau s-au pierdut într-o magmă ternă, lipsită de melodicitate, un fel de lălăială „gigi” de umplutură. Iar asemănarea cu aria lui Iuda din Jesus Christ Superstar, la momentul agoniei lui Richard – mai bine era evitată. În rest nu am putut să nu o remarc pe Ramona Dumitrean în rolul lui Lady Margaret: voce superbă, interpretare impecabilă. Altă voce interesantă a fost Angelica Nicoară (Elizabeth – mama). În rest, Dan Chiorean (protagonistul) şarja, nereuşind să se sustragă păcatului cabotinajului, Virgil Müller nu se sincroniza cu vocea lui de pe bandă, iar costumele au fost predictibile şi pe alocuri chiar caraghioase (era neapărată nevoie de acele coroniţe de carton auriu?). Era evident că o parte dintre actori nu se simţeau deloc în elementul lor în postura de rock-opera singers.
Am citit o cronică a acestui spectacol în care se spunea că montarea e periculos de aproape de ridicol. Mie ridicol mi se pare doar playbackul, în rest, consider iniţiativa unei opere-rock după Shakespeare absolut lăudabilă, mai ales în cadrul teatrului clujean… (Despre Cluj şi clujeni, ale căror prototipuri au devenit în ultimele decenii, din păcate, „Rabă şi Rozi”, altădată…)
Mă întreb acum cât de memorabil ar fi fost acest show dacă ar fi avut muzica, by the way, compusă de Urma, şi dacă distribuţia nu era alcătuită obligatoriu din actori. Am plecat către casă fredonând aria lui Iuda…
(Teatrul Naţional Cluj-Napoca – Richard al III-lea, operă-rock, Zalău, 22.11.2006)