Laura şi Lehel părăsesc Gărâna către miezul zilei, (spre deosebire de figura alăturată unde Roşcăţel & girlfriend reintră în Gărâna), iar eu îi las baltă pe Lavi şi Călin, care intenţionau să îşi ocupe colţul de rai montan. Între timp apăruseră amicii sibieni, Roşcăţel cu Alina, Răzvan – godfather of them all and captain Jack Sparrow himself, şi dragul de Adi care a furnizat pozele zilei. Mă refer la fotografii. My Sibiu connexion (vezi secţiunea autor) mă ajută să-mi mut vila de 3 persoane, dependinţe şi alte acareturi („Îl ducem împachetat sau trăncălău?” „Trăncălău.”) în noua locaţie, la ieşirea din Gărâna.
Dar să revenim la festival.
După incursiunea în tabăra de la Trei Ape unde se instalaseră Calu et comp., ajung cu naşul lui Hector în musical ranch. Când să ocupăm un loc, peste cine dăm? Alexandru Andrieş. Răzvan se uită discret. Eu mă holbez şi zâmbesc …îngereşte către artistul căruia îi ştiu mai toate cântecele pe de rost. Răzvan vine glonţ şi mă înghionteşte. „Alexandru Andrieş!” Chiar? Nu mă-nnebuni. Ultima dată îl văzusem pe scena de la CCS din Cluj. E puţin mai cărunt şi mai plinuţ. Mă smulg din transă şi plec spre tarabe. Dar ce era în program? A, da. Viktoria Tolstoy. Calu zice: „disco chick”. Horrible outfit. Până şi Calu remarcă. Până şi eu remarc. Câţiva mai încolo vociferează: „Mamaia!” Prima piesă e interesantă. Vocea e plăcută dar nu e nuanţată. Nu are textură. Mai încolo se pierde în lălăieli. Aud o variantă insuficient de jazz a piesei Kiss That Frog a lui Peter Gabriel. Şi una prea puţin reuşită a lui The Way Young Lovers Do – Van Morrison. Acum vreo 5 ani draga de Clare O’Brien îmi trimisese un mic tezaur de bootleguri din concertele lui Jeff Buckley printre care şi o interpretare demenţială a piesei de mai sus. Mai interesantă de 1000 de ori decât originalul. I rest my case.
Maciej Sikala Trio. Jazz polonez. Calitate garantată. Încep să mă simt bine la acest festival şi din punct de vedere auditiv. Dar, precum Garbarek, interacţiune cu publicul – zero. Ce simpatic era Al di Meola anul trecut la Plai! Ce atmosferă electrizantă! Eh… Deci vin polacii, livrează jazz ok şi pleacă.
Nguyen Le. Da, şi eu îl ador pe Hendrix. Cathy Renoir, vocalista, o bagă în buzunar pe Viktoria Tolstoy. Interesante interpretări. Sună bine. Dar unde e jazzul? Unde a dispărut iar jazzul din musical ranch? Murise şi începea să miroasă ciudat? Nu mai credeţi tot ce debitează Zappa!
Dixie Krauser & Von Leh. Am scris anul trecut la Plai despre D.K. Acum voi spune doar că preferam concertul de anul trecut. Mai ales după ce Nguyen Le mi-a redeschis apetitul pentru rock, la festivalul de JAZZ de la Gărâna. Am plecat după prima piesă. Cheap electro sounds. Nici măcar trecutul meu electro, atât cât e el – format cu iscusinţă prin Metropolisul şi Klub Bizzar-ul lui DJ Marika – nu a putut îndura.
Istorisirea continuă cu ultima zi a festivalului, în care Hector îşi mută iar cetăţuia, de data asta la Trei Ape pe sub brazi.
Pe mâine, dar.