Cosaşii electrici retezau azi cicoarea înaltă de un metru care invadase pergolele. Atât.

…oraşul se umplu de o căldură invazivă, onctuoasă. Umiditatea rece s-a transformat rapid în căldură ecuatorială. Salamandra din mine se regalează sub revărsarea toropitoare…

Despre o lentoare funciară…

Să tot fie vreo 10 ani de când am încetat să mă grăbesc între destinaţii. Gata cu "be there, gain, accomplish, and quicker!" Gata cu paşii de un metru (la înălţimea de 1,62 nu i-aş recomanda nimănui ) şi marşurile istovitoare demne de o cauză mai dreaptă… Paşii mei sunt mici acum, ritmaţi fără cadenţă, reflexivi, gata oricând pentru o schimbare de direcţie, o oprire intempestivă sau un salt ghiduş.

Zilele trecute am văzut o bătrânică furând rămurele de caprifoi. Îşi strecura mâna printre zăbrele de fier,  zâmbind. Ieri am smuls şi eu o rămurică înflorită de acolo, şi am fugit, în urletele portarului. Tufa nu părea cu nimic păgubită. Acasă, am pus minuscula ramură într-una din vazele mele miniaturale, şi am aşezat-o pe masă.  Seara, mireasma caprifoiului se înstăpânise în cameră. "Parcă ar fi salcâm, dar mai sofisticat…" mă gândeam eu, în timp ce adormeam urmărind "Opt femei şi jumătate"…

Spleen de dimineaţă ploioasă. Apatie suedeză. Dor de espresso cu frişcă şi zahăr brun. Sau măcar frappé…. Gânduri spre o plajă cu alge, scoici intacte şi valuri limpezi… O ghitară (rece), un şevalet, un pareo înflorat, şnururi mătăsoase, mărgele de sidef, franjuri…

Generatorii de absurd continuă să prospere pe aceste meleaguri. Uneori am impresia că trăiesc într-o societate de tip "Brazil"… A-ţi păstra cugetul curat devine tot mai mult un act de curaj şi de echilibristică socială. Şi atunci încerci să îţi justifici pasivitatea şi evadarea, străduindu-te ca aceste subterfugii să nu interfereze cu procesul de perfectare a scării de valori…