Am găsit Timişoara poleită şi zgomotoasă, dar fascinantă şi surprinzătoare ca de obicei. (Şi cu asta am epuizat epitetele. Să trecem la alte figuri de stil.)

Trigon. Auzisem despre basarabenii de la Trigon că sunt buni, dar felul în care ei înţeleg să valorifice prin jazz muzica etnică mi-a depăşit toate aşteptările. Un intro de zile mari pentru un festival cu o audienţă surprinzător de mică (mai puţin de jumătate din capacitatea sălii). Ajunsă acasă am constatat că mai există o trupă, germană, cu acelaşi nume. Oricum, ei de un timp sunt „Tetragon”, după cum se exprima şi Florian Lungu, prezentatorul festivalului (l-am revăzut cu multă plăcere după mai bine de zece ani…)

Tord Gustavsen Trio.
Aici am venit cu „lecţia învăţată”. După o piesă introductivă, şi Graceful Touch, cea mai populară piesă a trioului, de pe albumul Changing Places, cu o voce aproape şoptită, muzicianul şi muzicologul Tord Gustavsen povesteşte despre cele două albume ale trupei, aclamate de critică, bineînţeles ambele produse de celebra ECM. Urmează piese de pe The Ground. Nu pot să nu mă gândesc la Keith Jarrett cu al său The Melody at Night, With You. Asist la cel mai delicat solo de baterie: Jarle Vespestad, cu periile lui de argint mângâind cinelele. Romanţele lor jazz down-tempo prind foarte bine la public, artiştii sunt rechemaţi pentru două bisuri, încheind triumfal prima zi a festivalului.