Pentru grăbiţi:
Kilimandscharo Dub et Riddim Society – popularul afro-cuban beat, un fel de Santana meets Ali Farka Touré, cu un ghitarist excelent;
Dean Bowman Quartet – păcat de instrumentişti;
Chico Freeman y Guataca – totul OK până la rap/human beatbox – not agaaaaaiiin!!!
Fanfara Mourcourt – a motley merry crowd; m-au înveselit, până ce au insistat să cânte şi ceva din Bregovic…
Marian Petrescu Trio – de departe favoriţii mei din tot ce am văzut acolo;
Zbigniew Namyslowski – cool, calm and collected, foarte european. Prefer totuşi jazzul latino…

Dar să detaliez: nu îmi place deloc vocea lui Dean Bowman, nici tehnica lui, nici ce cântă. Rael Wesley Grant, bassistul, merită un frontman mult mai jazzy. Nu vreau să comentez aici glumele antirasiste cam fără sare ale vocalistului, ca să nu zic ofensatoare pentru public. Îl citez aici pe amicul Calu: „Păi aşa şi eu sunt victimă. Victima sistemului bugetar.”
Va urma.