Day 2

Îmi văd trupa favorită, Blazzaj, pentru prima oară în concert. (Yes, I used to live under a rock! >:P). Surpriză plăcută: prezenţa în trupă a Cristinei Păcurariu (flaut, vocal). Un timbru vocal grav, metalic, şi o prezenţă scenică de zile mari. Programul pe care îl primisem cu o zi înainte spune că trupa promovează declarat muzica live, şi asta s-a văzut din plin. Să auzi fusionul lor live, lansat în aer liber la mii de waţi şi să percepi plăcerea cu care ei cântă… e o experienţă copleşitoare. Cu excepţia unui moment mai hardcore dinspre final, când am crezut că am aterizat în mijlocul unui concert al celor de la Implant pentru refuz… I’m too old for that already… :D. Trupa părăseşte scena în ovaţiile publicului, după un inevitabil bis.
Eldad Tarmu Jazz Ensemble. Ce legătură poate avea un cvartet de coarde cu jazzul? (Hotărât lucru, e festivalul trupelor neconvenţionale). Ei bine, una surprinzător de bine argumentată muzical. Vibrafonul, instrument aparent suav, şi unul dintre favoritele mele în jazz, devine instrument călăuzitor într-o incursiune muzicală care ţine atenţia prizonieră şi nu-ţi oferă soluţii „gata preparate”. Music that makes you think. More than once. :). Ansamblul acesta e unul dintre motivele pentru care venisem aici. L-am mai văzut pe Eldad Tarmu concertând în iulie împreună cu Paul de Castro, chiar în preajma Festivalului de Jazz de la Gărâna. Cu o zi înainte de a ajunge la Timişoara aveam să aflu că nu e doar instrumentist, ci şi compozitor cu patru albume la activ, Master of Arts şi profesor la Facultatea de Jazz Richard Oschaniţky a Universităţii Tibiscus din Timişoara.
Ei, acum să povestesc despre principalul motiv al participării mele la acest festival, „obscurul” Al di Meola :D? Merita să fiţi acolo nu doar pentru geniul „celui mai titrat ghitarist de jazz din lume”, cum l-a prezentat Cătălin Ştefănescu (acest Barbara Walters local…:D). Firescul şi autenticitatea comunicării cu publicul, proprie doar performerilor cu adevărat mari. Modestie, umor, căldură. A Mediterranean Sundance, Milonga del Angel şi alte hituri stilizate, în duet cu Gumbi Ortiz. Alte detalii găsiţi aici. Mărturiseşte de la început că de obicei nu cântă solo, nici măcar în duet. Cu atât mai mare privilegiul de a-i asculta măiestria pe viu, de a sta la 50 de metri de o legendă vie a muzicii, sub vraja sunetelor ghitării lui, punctate de efluviile ritmurilor lui Gumbi Ortiz… Ceea ce am ascultat vreme de mai bine de 15 ani de pe suporturi mai mult sau mai puţin sofisticate a prins viaţă într-o seară de septembrie. Aplauzele publicului nu mai contenesc, după ce deja pierd numărul revenirilor în scenă… Aud lângă mine un comentariu: „Pariez că jumătate din publicul de aici n-a ascultat până acum nici măcar odată Al di Meola…” Eh, nu e prea târziu să înceapă de acum…