Day 1
Funky Train – agreabili ca întotdeauna.
Agbeko Cultural Group – şapte afro-maghiari budapestani (…well, yeah, dacă e să fim „politically correct”) cu ritmuri hipnotizante. Aşa-numitul gen „world”. Când am ajuns la Muzeul Satului ei tocmai făceau probele de sunet. Magnet – până la scenă nu m-am oprit. Eram indispusă pentru că mi se păruse că mă rătăcisem până acolo (în Timişoara sunt încă la stadiul „explorare la pas”; dar despre mine şi oraşele mele preferate, altă dată); ritmurile lor m-au înveselit instantaneu. Tamango de la Shukar Collective îi poza de zor cu telefonul.
Dixie Krauser Band – luaţi vocalul de la Motorhead, grefaţi-l pe un Ten Years After cu piese din repertoriul Doors, Hendrix, etc. şi aţi obţinut Dixie Krauser Band. M-au convins că rockul nu mai e „ceşcuţa mea de ceai”.
Mircea Florian şi Shukar Collective – „the unlawful union”, veţi zice. Mircea Florian e singurul folkist român care îmi place. Pentru că nu e doar un folkist. Lucru pe care l-a demonstrat cu prisosinţă în acea seară. De ce colaborare cu Shukar Collective? Well, ascultaţi Malademna de pe Urban Gipsy. (Mersi, Andrei). Încercaţi să o cântaţi lent. Aha! Nu-i aşa că sună ca o baladă de Mircea Florian?
Dacă în cursul primei piese DJ Vasile păruse că pierde controlul platanelor, încet-încet showul se încheagă în jurul maestrului de ceremonii Mircea Florian, postat în mijlocul scenei, dansând ca un prinţ skizoid, dezlănţuind pandemoniumul samplingurilor lui DJ Vasile cu baladele cântate la chitară şi la cobză, dialogând cu vioara lui Handrabur, cu Tamango şi cu „Sorin-de-la-Timişoara”. Folk, electro şi muzică ţigănească, un melanj năucitor şi un show pe măsură.