Cât mă enervează pe mine fumătorii care, cu un aer de condescendenţă, te sfătuiesc să nu te apuci de fumat. Şi ei continuă să fumeze. Bieţii. Se cred superiori. Ţie. Nefumătorul. Se cred cool. Fumează nişte ţigarete de duzină, nişte ieftinături scabroase, şi tot ei se cred superiori. Dragii mei fumători, sclavi ai viciului, dacă nu o să devin fumătoare, nu va fi pentru că v-am ascultat prietenescul sfat necerut. Dacă eu vreau să fumez, fumez. Dacă nu vreau – ați ghicit! nu fumez. Dacă eu vreau să fumez, optez pentru ţigări de foi fine, scumpe, care costă singure cât un pachet de greţoşenii cu hârtie de-ale voastre. La o cafea cu nucşoară, dimineaţa. Sau la un ceai negru cu scorţişoară, după-masa. Într-un moment privilegiat. Nu la nervi. Şi nu pentru că „nu mai pot, vreau o ţigară, n-ai să-mi dai şi mie una?”. N-am. Uite aşa. Vorba lui Moromete! N-am! 😛