Ca să vezi, încă mai scriu versuri. Chiar dacă sunt pentru pentru piese foarte greu de interpretat vocal, dacă nu imposibil, (I dare you, ladies… muahahaha…) cum e Antigua lui Jobim. Venind cu trenul de la Bucureşti cu toropeala caniculei în pleoape şi cu căştile în urechi, din nou fără o carte la mine, că doar hârtia e grea, iar eu cică intelectuală, ce mama zmeilor, m-am trezit îngânând următoarele versuri, pentru o piesă instrumentală ce mult îmi place:

I hear the breeze through the palms of Antigua,
The seas caressing the shores of Antigua,
I sway with ease on the waves of Antigua,
Under its spell, not a thing I can do about it.
I found my bliss, my delight, my share of heaven,
Charming me right from the start
I’m never sad when Antigua beams in my heart.

Rains of the fall
Cannot reach me at all
In the warmest embrace
That enveloped me from the start.
Storms may be strong
I’m not worried as long
As Antigua beams in my heart.

The whitest sands on the shores of Antigua,
The sweetest breeze in the air of Antigua,
I sway with ease on the waves of Antigua,
Under its spell, not a thing I can do about it,
Carried away by its tropical scents,
To the land of the sun,
To my corner of paradise,
I’m there whenever I close my eyes…