Nu am priceput de unde vine fascinația mea pentru preeriile americane ancestrale până când nu mi-am amintit de lecturile de vacanță, mai ales de cărțile moștenite de pe vremea când părinții mei erau copii. Dacă pășunile cu pătlagină din jurul satului bunicilor din Țara Făgărașului erau ca niște gazoane pe care înaintam cu ușurință către locurile de bălăceală în Șinca, ideea pajiștilor nesfârșite cu iarbă înaltă și flori sălbatice multicolore, pline de animăluțe de toate felurile și străbătute de turme de bizoni, mi se părea ceva de domeniul fantasticului. O lume în care civilizația vestică înainta cu greu, un parcurs la fel de dificil și de plin de neprevăzut cum îmi imaginam mersul printre ierburi care creșteau mai înalte decât mine.

Azi, grădinile Americii recrează cu mândrie astfel de habitate de o imensă bogăție naturală, căzute în mare parte victime ale agriculturii industriale. Până și cel mai nou parc suspendat al Manhattanului – The Highline, amenajat pe o fostă cale ferată pentru mărfuri, cultivă elegantele ierburi înalte de preerie – însemne heraldice ale „noului continent”.

Călătorind virtual – cu foarte mici excepții singurul mod posibil în ultimul an, am descoperit serialul lui Monty Don, care introduce „vizitatorul” în lumea grădinilor americane văzută prin ochii unui grădinar englez. Pe vremea când studiam istoria designului peisager la institutul Grădinii Botanice din New York, eram atrasă de stilul apropiat de natură al grădinilor romantice englezești, care au inspirat una dintre secțiunile mele preferate ale Parcului Central newyorkez (despre care am și ales să scriu, de atlfel, lucrarea de absolvire a cursului). Serialul de trei episoade l-am găsit căutând informații despre grădinile publice aflate în proximitatea adresei mele. Grădina care mi-a atras atenția nu e tocmai aproape, și poartă numele unei intersecții autostradale de lângă granița cu Pennsylvania. Are o istorie incredibilă: crescută pe un sol extraordinar de neprielnic, a trecut prin etape descurajante și încercări eșuate, însă arhitectul peisager de geniu al acestei bijuterii horticole a știut să asculte și să se lase ghidat de mesajul fără glas al sitului, lăsând specii prielnice să se dezvolte în voie și stabilind un parteneriat cu natura locului, în loc să lupte orbește și să încerce să o supună. Rezultatul a fost unul magnific. Speciile preeriei cu iarbă înaltă abundă. Grădina e menționată în episodul de mai jos începând cu minutul 53, însă întregul episod (și serial!) merită vizionat. Plănuiesc o vizită în persoană cât mai curând posibil.

Până atunci, vizitez Planeta Noastră…