Tanţa

Trec de obicei pe lângă blocul ei în drum spre birou şi înapoi. Mă mai salutase odată trecând în goană pe lângă mine spre magazinul din colţ de unde îşi cumpără bomboane. „Bună ziua!” şi apoi repetând încântată, în gura mare, până la uşa magazinului: „Bună ziua!Bună ziua!Bună ziua!”. Şi de data asta la fel. Alerga cu braţele depărtate, de parcă imediat ar fi decolat, declamând entuziastă salutul. Mă uit la ea cum cere bomboane, ridicată pe vârfuri, cu braţele întinse peste tejghea, şi capul abia depăşind blatul. Când iese afară vede că scot aparatul şi se apropie încet, ghicind ce intenţionez.
– Mă laşi să-ţi fac o poză?
– Da. Da’ cum te cheamă pe tine?
Îi zic.
– Da’ pe tine?
– Tanţa.
– Tanţa?!?
– Da. Să văd şi eu!
Îi arăt poza, ne salutăm şi plec mai departe.

Diana

Pe bulevard, o mogâldeaţă de vreo patru ani, ca un spiriduş verde-brotăcel, stă cu mâinile în şolduri, picioarele depărtate, şi se răsteşte către propria umbră: „Mă, ce mă tot urmăreşti?” Din faţă o strigă mama ei care îi plimba frăţiorul în cărucior:
– Diana, hai odată!
Diana o ia la mare goană, încercând probabil din nou să îşi păcălească umbra.

Patricia

– Vreau brânzoaică! – plângea păpuşa de porţelan de numai doi ani, trecând pe lângă patiseria Sesam.
– O să mergem la circ azi, îmi zice mama ei.
– Şi ce animale o să vezi acolo, Patricia? – întreb eu.
– Măgăruşu’, poneii, crocodilii…
Pe urmă îmi ia mănuşa, o pune pe mână, se întinde după punga cu pomelo pe care o duc şi zice că şi ea vine în vizită cu mine. Mă ia de mână şi îşi lipeşte obrăjorii de mâna mea să văd cât sunt de reci. E gata să vină cu mine, în amuzamentul mamei. Gata, a uitat de plânsul după brânzoaică.

Revin şi cu alte isprăvi ale vecinei mele Tanţa…