Promiteam odată să îmi descriu la modul (deşănţat de :D) subiectiv oraşele favorite, şi am aşteptat pentru a începe cu „ze nambăr uan evăr”, din tot ce am avut prilejul să cunosc: Sibiul. Să trag aer în plămâni şi să încep, aşadar:
Coup de foudre. (Sau să-i zic Blitzhieb? 😀 ). Am avut privilegiul de a vizita prima oară Sibiul într-una dintre primele mele peregrinări solitare prin Ardeal. De ce l-am îndrăgit atât de mult? Sunt o ardeleancă fanatică, extrem de mândră de rădăcinile mele care se găsesc exclusiv aici, în triunghiul îmbrăţişat de Carpaţi, şi cu o admiraţie neaoşă pentru tot ce ţine de spiritul german. Asta poate şi datorită faptului că îmi curge şi oleacă de sânge saxon prin vine, depăşit totuşi procentual de cel secui şi cred că şi de cel tătar :D. Ar fi trebuit să mă înamorez de Braşov, că doar pe jumătate de acolo provin, dar nu ştiu de ce Braşovul îmi pare că mă striveşte şi mă ignoră, se pierde în detalii şi e prea permisiv… Ceea ce nu înseamnă că nu e printre favoritele mele… Sibiul e mai compact, e ritmat şi armonios, e copleşitor prin concentraţia de istorie pe metru pătrat dar şi extrem de intim şi primitor. Sibiul rimează cu mine, doar e hotspotul jazzului din România :D. (By the way, check Atrium Classic Café and Imperium Pub ;)) Acolo am simţit întotdeauna că mi-am găsit „eleşteul”. Sibiul e mândru de el ca şi mine, fără a fi o secundă, totuşi, dispreţuitor. Dacă Sibiul m-ar respinge vreodată, l-aş adora de la distanţă şi nu aş înceta să-l iubesc, plină de speranţa că într-o zi voi redeveni demnă de el… To be continued…